Energie

Burduja: Respectăm şi susţinem rolul societăţii civile şi demersurile de bună-credinţă, dar nu putem accepta acţiunile contrare interesului românilor

Respectăm și susținem rolul societății civile și toate demersurile de bună-credință, dar nu putem accepta vreodată acțiunile contrare interesului românilor, servind interesele celor care ne vor răul, a anunţat ministrul energiei Sebastian Burduja, adăugând: “Cei care încalcă legea trebuie să răspundă exemplar. Toate presiunile, amenințările și campaniile negative nu ne intimidează, ne motivează”.

Sebastian Burduja a spus: “Nu-mi pasă câte interese deranjez. Am un singur interes: interesul românilor. În ultimele zile, câteva organizații de mediu au declanșat un atac la adresa mea, a ministrului mediului, Mircea Fechet, și a colegilor noștri din cele două ministere. Nu este primul, nu va fi ultimul.

Mai nou, acestea se bazează pe informația “pe surse” că aș fi sesizat organele de urmărire penală cu privire la acțiunile desfășurate de câteva ONG-uri prin care sunt sabotate, de ani de zile, proiectele energetice. Sistematic și pe foarte mulți bani, cu avocați bine plătiți și campanii agresive. În interesul cui, oare? Și pe banii cui, oare? Nu pot confirma și nici infirma formularea unei plângeri penale, pentru că așa prevede legea, dar nimic nu mă poate opri să spun adevărul.

Adevărata știre este că România a investit până acum 4,63 miliarde de lei (!!!) în hidrocentrale blocate de ani de zile: Răstolița (90% finalizată), Surduc-Siriu (89% finalizată), Cornetu-Avrig (95% finalizată), Pașcani (75% finalizată) etc. În total, peste 300MW noi pentru sistemul energetic național, plus toate beneficiile aferente acestor investiții, mai ales protecția împotriva efectelor inundațiilor. Despre ce efecte asupra mediului poate fi vorba pentru investiții care sunt atât de aproape de finalizare?

Plus proiectul strategic Neptun Deep din Marea Neagră, de 4 miliarde de euro, care va dubla producția de gaz românesc, va genera dezvoltare și locuri de muncă și va reduce masiv dependența europeană față de gazul rusesc. Ce au în comun toate aceste investiții? Sunt atacate și blocate la fiecare pas, la fiecare procedură, la fiecare acord/aviz sau ordin de ministru, de câteva organizații.

Prin aceste investiții, energia României ar fi fost astăzi mai sigură și mai ieftină. Am fi avut mii de noi locuri de muncă și o industrie mai competitivă. Dar vă promit că nu ne lăsăm până când nu vom finaliza aceste investiții. Nu sunt proiectele “lui Ceaușescu”, după cum afirmă unii. Sunt proiectele pe care vrem să le lăsăm moștenire generațiilor viitoare, pentru o Românie independentă energetic, puternică, fără influențe din Est.

Respectăm și susținem rolul societății civile și toate demersurile de bună-credință. Dar nu putem accepta vreodată acțiunile contrare interesului românilor, servind interesele celor care ne vor răul. Cei care încalcă legea trebuie să răspundă exemplar. Toate presiunile, amenințările și campaniile negative nu ne intimidează, ne motivează. Iar adevărul și dreptatea înving întotdeauna, mai devreme sau mai târziu. România trebuie să fie independentă și sigură în și prin sectorul energetic, fără să mai depindă vreodată de cei care au folosit energia, decenii la rândul, ca armă de șantaj”.

View Comments

  • dle iudă, nu ti e rusine de fatarnicia ta sluta si stramba ?
    auziti la el...dar nu putem accepta acţiunile contrare interesului românilor.

    iadul are un contracandidat pe masura in persoana lui SB, dar sa ne rugam sa nu ajunga acolo ci sa se trezeasca din postura de tradator de neam si sa tina cu poporul cu pretul vietii, la nevoie

Articole recente

Rusia respinge desfăşurarea de trupe ale NATO în #Ucraina după un posibil armistiţiu

Rusia respinge categoric desfăşurarea de trupe ale NATO în Ucraina după o posibilă încetare a…

7 ore ago

Ce au spus liderii europeni la întâlnirea cu Trump

Secretarul general al NATO spune că oferta lui Trump privind garanțiile de securitate este o…

7 ore ago

Trump are o întâlnire multilaterală cu liderii europeni – video – live test

O delegație de lideri europeni, într-un efort coordonat de sprijinire a Kievului, se află la…

8 ore ago

Nazare: 460.000 de firme inactive, azi, în România; trebuie să punem ordine în modul în care tratăm aceste companii

Combaterea evaziunii fiscale nu poate fi discutată serios fără să fie tratată situaţia firmelor inactive…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More