Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSebastias Burduja
România nu are în prezent nicio dependență de Rusia în domeniul petrolului, al gazului natural și al energiei nucleare, potrivit ministrului Energiei, Sebastian Burduja.
”Dragi români, de la începerea războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei, am avut ca obiectiv să eliminăm cât mai repede orice dependență în domeniul energetic de Rusia și să nu alimentăm eforturile de război ale agresorului. Și am reușit: România nu are în prezent nicio dependență de Rusia în domeniul petrolului, al gazului natural și al energiei nucleare. Suntem unul dintre Statele Membre UE cu angajamente puternice în privința decuplării totale de importurile din Rusia. Spre deosebire de alții, noi am făcut lucruri, nu doar am vorbit despre ele sau am găsit pretexte ‘de ce nu se poate”’, a scris ministrul Energiei pe pagina sa de Facebook.
Potrivit acestuia, prin Planul REpowerEU din 2022 și ulterior prin declarația liderilor de la Versailles, UE și-a stabilit obiectivul de a sista orice import energetic de petrol și gaze naturale din Rusia până în 2027. Aceste obiective devin realizabile prin recentul regulament adoptat de Comisia Europeană în data de 17 iunie 2025 pentru sistarea completă a importurilor de gaze naturale din Rusia și îmbunătățirea monitorizării moleculelor care intră pe piața europeană. România a susținut, prin Ministerul Energiei, această propunere.
”Salutăm acest regulament și susținem complet obiectivul european de creștere a independenței energetice și a rezilienței. Nu putem avea securitate, nu putem o industrie competitivă și prețuri accesibile la energie, dacă depindem de alții, cu atât mai rău de un agresor precum Rusia, expertă în șantaj energetic. Și nu doar susținem obiectivele europene, ci și contribuim activ la implementarea lor. Proiectul Neptun Deep, recunoscut în comunicarea Comisiei Europene ca un factor de stabilitate regional, va oferi aproximativ 8-10 miliarde normal metri cubi de gaze în primii 10 ani, cu rezerva estimată la peste 100 miliarde normal metri cubi”, a punctat Sebastian Burduja.
El a menționat că acest proiect va consolida România în cel mai mare producător de gaze din UE, poziție obținută deja anul trecut, dublând producția actuală și făcând din țara noastră un potențial exportator net de gaze – un surplus de 4-5 miliarde normal metri cubi / an este anticipat.
Conform Comisiei Europene, Neptun Deep, în combinație cu infrastructura europeană (LNG și TAP), poate suplini circa 10 miliarde normal metri cubi pe an de gaze, contribuind decisiv la eliminarea treptată a gazelor rusești.
”Prin colaborarea Romgaz & OMV Petrom am început deja forajele pentru 10 sonde, cu platforma americană de foraj Transocean Barents, iar Neptun Deep va fi pregătit pentru producție din 2027. Prin acest proiect, unul dintre cele mai mari și ambițioase ale României în domeniu energetic, consolidăm autonomia energetică internă și europeană, protejăm consumatorii români prin stabilitate și prețuri accesibile la gaze naturale și energie, generăm venituri substanțiale de peste 20 miliarde euro la buget (exporturi, taxe, locuri de muncă), promovăm o tranziție energetică echilibrată bazată pe cele 3 principii cheie, în această ordine: securitate energetică, prețuri accesibile la energie, decarbonizare. Față de alții care au așteptat să vadă ‘cine câștigă’, încă de când eram ministrul Digitalizării am luat măsuri dure împotriva agresorului rusesc. Am interzis prin legea promovată de mine soluțiile antivirus rusești în România. Acum le-am interzis gazul și accesul pe piața românească. Următoarea măsură trebuie să fie convingerea statelor UE să se decupleze total de la gazul și petrolul rusesc și să ne conslidăm noi, România, producția autohtonă pentru a da și vecinilor la un preț bun pentru țara noastră. Bunicii și străbunicii noștri merită să fie răzbunați pentru chinurile purtate din cauza Armatei Roșii și a comunismului în România. Avem datoria să construim o Europă independentă energetic de Rusia, o Europă competitivă și o Europă a ideilor. Înainte, împreună”, a mai scris Sebastian Burduja.
România intra în ultima lună de vară cu preţuri mai mari la multe categorii de…
Ministrul de externe german Johann Wadephul a cerut joi guvernului israelian să permită o "ameliorare…
Preşedintele Nicuşor Dan va avea o discuţie vineri, la Palatul Cotroceni, cu reprezentanţii magistraţilor privind…
Normele de aplicare ale Codului fiscal privind TVA au fost publicate în Monitorul Oficial nr.…
Slovenia a anunţat joi că va interzice orice comerţ cu arme cu Israelul din cauza…
Nave ale marinei chineze au intrat joi în portul Vladivostok, extremul estic al Rusiei, înainte…
This website uses cookies.
Read More