Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzPrimele proiecte de centrale eoliene ar putea fi instalate în Marea Neagră în 2027-2028, acolo existând un potenţial imens, pe care România nu-l va exploata integral, probabil niciodată, a declarat, pentru AGERPRES, ministrul Energiei, Sebastian Burduja.
“Undeva în toamna aceasta vom avea o lege pentru exploatarea energiei din surse eoliene în Marea Neagră, după care urmează un proces destul de îndelungat, împreună cu ANRM (Autoritatea Naţională pentru Resurse Minerale n.r) de definire a acestor perimetre de exploatare, plus zona de avize de mediu, de securitate, într-o regiune foarte complicată şi cu toate implicaţiile aferente. Sper ca din 2027-2028 să vedem şi primele proiecte de centrale eoliene în Marea Neagră, pentru că acolo Banca Mondială ne spune că avem un potenţial imens, 75 de gigawaţi, un potenţial pe care România nu-l va exploata integral probabil niciodată. Dar oricum, 10-20 de gigawaţi se pot exploata într-un termen de 10-15 ani de acum încolo”, a spus Sebastian Burduja.
El a reamintit că deja, din 17 iulie 2023, Ministerul Energiei a pus în dezbatere publică proiectul de lege pentru energie eoliană din Marea Neagră şi intenţia este de a se crea acest cadru legislativ bine de la început.
“Dacă avem o legislaţie corectă vor veni şi investiţiile. Dacă nu, am trecut cu toţii prin experienţa legii off-shore care viza exploatarea gazului din Marea Neagră şi ani de zile investitorii au fost blocaţi pentru că nu era un cadru legislativ favorabil, însă Partidul Naţional Liberal a schimbat legea respectivă şi a reuşit să o îndrepte şi avem astăzi o decizie finală de investiţii Neptun-Deep”, a subliniat ministrul Energiei.
Ursula von der Leyen va merge cu Zelenski la întâlnirea de la Casa Albă cu…
Premierul Ilie Bolojan a anunțat duminică, într-un mesaj video postat pe pagina de Facebook a…
Trupele ruse au lansat în ultimele 24 de ore - la o zi după întâlnirea…
Ani în șir, România a cheltuit mai mult decât a încasat, a consumat mai mult…
Președintele rus Vladimir Putin a semnat vineri un decret care ar putea permite investitorilor străini,…
Absolvenții de finanțe de la Massachusetts Institute of Technology câștigă în medie 175.439 de dolari,…
This website uses cookies.
Read More