Afaceri

Burnete (Concordia): Guvernul ignoră solicitarea noastră de renunţare la plafonări şi preferă prelungirea unor măsuri nefuncţionale

Guvernul a prelungit până la 30 iunie 2025, fără consultări cu operatorii economici, plafonările pentru adaosul comercial la alimentele de bază, pentru comisioanele la toate tichetele şi pentru preţurile poliţelor RCA, deşi una dintre solicitările urgente era să revenim la pieţe funcţionale şi să renunţăm la plafonări, semnalează reprezentanţii Confederaţiei Patronale Concordia.

“Cu două zile în urmă, trimiteam partidelor pro-europene o listă de priorităţi pe termen scurt a mediului de afaceri; una dintre solicitările urgente era să revenim la pieţe funcţionale şi să renunţăm la plafonările din diferite domenii. Am avertizat în mai multe rânduri că acestea distorsionează pieţele şi nici la acest moment nu avem documente oficiale care să justifice, cu cifre, impactul lor. Însă Guvernul continuă această măsură “temporară” şi prelungeşte până la 30 iunie 2025, fără consultări cu operatorii economici, plafonările pentru adaosul comercial la alimentele de bază, pentru comisioanele la toate tichetele şi pentru preţurile poliţelor RCA”, se menţionează într-un comunicat al Concordia.

Directorul Confederaţiei, Radu Burnete, a subliniat că în CES Concordia a avizat nefavorabil plafonarea RCA şi că Executivul ignoră solicitarea de renunţare la plafonări şi preferă prelungirea unor măsuri nefuncţionale, sub pretextul protejării consumatorului final.

“Nici măcar nu am avut timp să mimăm un dialog, pentru că am aflat despre prelungirea aplicării OUG 67/2023 după şedinţa de Guvern de ieri deşi am avizat nefavorabil în CES plafonarea RCA cu câteva ore înainte. Guvernul nu doar că ignoră solicitarea noastră de renunţare la plafonări, dar nici nu vrea să existe un dialog pe această temă, preferând prelungirea unor măsuri nefuncţionale sub pretextul protejării consumatorului final, în loc să adreseze direct cauzele problemelor din pieţele respective. Guvernul a avut timp să prelungească plafonări, dar trenează şi sunt întârziate măsuri absolut necesare de reducere a cheltuielilor bugetare când deficitul a depăşit toate recordurile. Este de neînţeles”, a declarat Radu Burnete, citat în comunicat.

Confederaţia Patronală Concordia reprezintă peste 3.500 de companii cu capital românesc şi străin din 17 industrii esenţiale care produc mai mult de un sfert din PIB-ul României şi angajează peste 350.000 de salariaţi.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

37 de minute ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

39 de minute ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

2 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

2 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

2 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More