Burse/Investitii

Bursa de la Paris şi acţiunile băncilor suferă de pe urma incertitudinilor politice

Bursa de la Paris a deschis şedinţa de marţi în scădere, iar acţiunile băncilor au înregistrat scăderi semnificative, afectate de incertitudinea politică şi bugetară din Franţa, după anunţul de luni al premierului Francois Bayrou, că va veni în faţa parlamentului pentru un vot de încredere asupra contestatului său plan de austeritate bugetară, informează AFP.

În jurul orei 09:30, indicele principal al bursei de la Paris, CAC 40, era în scădere cu 1,91%, după ce a închis şedinţa de luni cu un declin de 1,59%.

Scăderi semnificative înregistrau în special acţiunile băncilor franceze, în contextul în care situaţia politică complicată creează incertitudini cu privire la pachetele mari de obligaţiuni franceze pe care le deţin băncile.

În jurul orei 09:30, acţiunile BNP Paribas erau în scădere cu 6,19%, titlurile Societe Generale erau pe minus cu 6,31%, iar cele ale Credit Agricole înregistrau un declin de 4,51%. Acţiunile grupului de asigurări AXA afişau şi ele scăderi semnificative (-6,45%).

Aceste acţiuni “suferă de pe urma faptului că pieţele financiare mizează pe o retrogradare a ratingului Franţei în perioada următoare de către agenţiile de evaluare”, explică Christopher Dembik, consilier de investiţii la Pictet AM.

Guvernul condus Francois Bayrou este ameninţat să fie doborât de opoziţie cu prilejul unui vot de încredere programat pentru data de 8 septembrie.

Premierul va angaja astfel răspunderea guvernului său în faţa Adunării Naţionale (camera inferioară a parlamentului) reunite în sesiune extraordinară. Dacă va obţine votul de încredere asupra planului de reducere a deficitului cu 44 de miliarde de euro în bugetul pentru anul viitor, după acest vot va începe dezbaterea asupra “fiecăreia dintre măsurile din acest plan de urgenţă”, a explicat Francois Bayrou.

Dacă nu va obţine acest vot de încredere, un scenariu posibil având în vedere că centriştii, adică formaţiunea progresistă “Renaşterea” de orientare mai degrabă liberală a preşedintelui Emmanuel Macron, şi dreapta nu au majoritatea absolută în Adunarea Naţională, guvernul Bayrou va trebui să demisioneze şi Franţa ar trece astfel printr-o nouă criză politică.

Cu un deficit bugetar prognozat pentru anul în curs la 5,4% din PIB, Franţa are nevoie de măsuri de austeritate şi guvernul de la Paris estimează că prin planul de ajustare bugetară de 44 de miliarde de euro acest deficit va coborî anul viitor la 4,6% din PIB, pe o traiectorie care să permită în anul 2029 un deficit de 2,8% din PIB, sub pragul de 3% stabilit prin Pactul de Stabilitate şi Creştere al UE.

Articole recente

Jurnalişti ucişi luni în Gaza: Armata israeliană spune că lovitura viza o cameră de supraveghere instalată de Hamas

Armata israeliană a afirmat marţi că, în lovitura de luni care a ucis şi cinci…

6 minute ago

Melania Trump prezintă o iniţiativă de introducere a Inteligenţei Artificiale în şcolile americane

Prima Doamnă a SUA, Melania Trump, a prezentat marţi o iniţiativă menită să introducă Inteligenţa…

7 minute ago

Jean Vişan, noul director interimar al Romsilva

Procedura de selecţie pentru funcţia de director general interimar al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva…

10 minute ago

Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe analizează preluarea G4 Media de către Titluri Quality SRL, deţinută de Radu Budeanu

Comisia pentru Examinarea Investițiilor Străine Directe (CEISD) analizează, din punctul de vedere al securității naționale,…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More