Burse/Investitii

Bursa de Valori București a închis pe roșu ședința de vineri; principalul indice a scăzut cu 2,57%

Bursa de Valori București a închis cu scăderi de peste 2% pe toți indicii ședința de vineri, iar valoarea totală a tranzacțiilor a depășit 146,42 milioane de lei (29,41 milioane de euro), pe fondul derulării unei noi oferte de vânzare de titluri de stat Fidelis.

Acțiunile Banca Transilvania au fost cele mai lichide, generând schimburi de 57,29 milioane de lei pe Piața Reglementată, urmate de titlurile OMV Petrom – 12,44 milioane de lei și BRD – Groupe Societe Generale – 9,73 milioane de lei, potrivit Agerpres.

Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 2,57%, până la 16.884,29 puncte.

Indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni, a închis în scădere cu 2,53%, indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a depreciat cu 2,50%, iar indicele SIF-urilor, BET-FI, a închis pe minus cu 2,28%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a înregistrat un declin de 3,35%, în timp ce BET-NG, care măsoară evoluția celor zece companii energetice și de utilități, a închis pe minus cu 2,29%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, s-a depreciat cu 3,07%.

Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile UAMT (+14,16%), Comelf (+8,14%) și Prefab (+5,63%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile Promateris (-11,54%), Societatea energetică Electrica (-11,11%) și Societatea de Construcții Napoca (-9,74%).

Piețele bursiere europene s-au prăbușit joi dimineața, ajungând la cel mai redus nivel din ultimele două luni, după o nouă rundă de taxe vamale americane agresive anunțată de președintele Donald Trump, care a escaladat războiul comercial global și a sporit temerile privind încetinirea economiei.

Articole recente

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită de premierul Keir Starmer

Lidera Camerei Comunelor, Lucy Powell, a fost destituită vineri de premierul britanic Keir Starmer, în…

9 ore ago

Populistul Nigel Farage se pregăteşte să guverneze în Regatul Unit

Populistul britanic Nigel Farage, promotor al Brexitului şi prieten al preşedintelui american Donald Trump, a…

9 ore ago

SUA: 475 de muncitori ce lucrau ilegal la o fabrică Hyundai din statul Georgia au fost arestaţi

Autorităţile americane au arestat 475 de muncitori de la o fabrică a concernului auto sud-coreean…

9 ore ago

Comisia Europeană amendează Google cu aproape trei miliarde de euro

Comisia Europeană a aplicat vineri gigantului american Google o amendă de 2,95 miliarde de euro…

9 ore ago

Tesla propune un pachet salarial pentru Elon Musk care l-ar putea face primul trilionar din lume

Consiliul de administraţie al companiei Tesla a propus vineri un pachet salarial pentru directorul său…

10 ore ago

Polonia intenționează să înghețe prețurile la energie în trimestrul al patrulea, alimentând speranțele privind reducerea ratelor dobânzilor

Guvernul polonez va prelungi plafonarea prețurilor la energie electrică până în trimestrul al patrulea, a…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More