Burse/Investitii

Bursa de Valori București continuă procesul de digitalizare alături de eVOTE

Bursa de Valori București (BVB), companie listată pe propria Piață Reglementată din 2010, continuă procesul de digitalizare alături de eVOTE prin folosirea platformei pentru participarea electronică la Adunările Generale ale Acționarilor (AGA). Prin intermediul platformei eVOTE, investitorii vor putea vota online și fizic în cadrul adunărilor, astfel încât întreg procesul va fi optimizat prin reducerea timpului alocat și a resurselor umane necesare, potrivit unui comunicat. Acest parteneriat vizează stabilirea unei mai bune conectivități între companie și acționarii săi prin reducerea erorilor, comunicarea eficientă a deciziilor și colectarea într-o singură platformă, în timp real, a voturilor din cadrul Adunărilor Generale ale Acționarilor. Folosirea platformei eVOTE are scopul de a asigura transparența și buna guvernanță corporativă a companiei Bursa de Valori București și de a crește eficiența operațională prin simplificarea procedurilor administrative.

„ Digitalizarea este un pas natural în evoluția companiei Bursa de Valori București, iar folosirea platformei eVOTE reprezintă o nouă etapă a strategiei noastre de aducere a tehnologiei în zona reglementată a pieței de capital. Ne dorim să reprezentăm un model pentru toate companiile listate, motiv pentru care am ales să facem acest pas atât de important în evoluția noastră, în calitate de companie listată, dar și de reprezentant al pieței de capital. Alinierea la facilitățile tehnologice și oferire unei soluții pentru un proces facil de participare în cadrul Adunărilor Generale ale Acționarilor reprezintă un demers prin care ne dorim să încurajăm participarea investitorilor la aceste ședințe vitale în evoluția unei companii. La nivelul Bursei de Valori București am căutat mereu să identificăm soluții tehnologice prin care să facilităm accesul la piața de capital și ne bucurăm să facem încă un pas în acest sens.”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.

În urmă cu 2 ani de zile am început acest proiect antreprenorial din dorința de a îmbunătăți procedura de desfășurare și participare la Adunările Generale ale Acționarilor, procedură ce rămasese blocată în anii 90. Ne-am bazat pe o evoluție firească a comportamentului acționarilor și companiilor listate înspre a îmbrățișa soluții de vot în ton cu tehnologia vremurilor prezente. Acționarii vor în primul rând simplitate în modul de participare, companiile doresc acuratețe și costuri reduse în organizarea adunărilor generale. Cu eVOTE sunt obținute ambele deziderate, iar acest lucru este confirmat de numeroșii clienți pe care îi avem. Colaborarea cu Bursa de Valori București care este un exemplu și ghid de guvernanță pentru întreaga piață autohtonă deschide un capitol important în viața eVOTE deoarece dovedim pe deplin că suntem pregătiți să livrăm servicii de încredere pentru orice client”, a declarat Mihai Chișu, CEO și Co-fondator eVOTE.

eVOTE este o soluție adresată pieței de capital, dezvoltată în 2018 de către Governance Partners, companie fondată în anul 2018 prin asocierea unor specialiști din domeniul piețelor de capital și ai domeniului IT. În prezent, eVOTE pune la dispoziție primul sistem de participare online și fizic la Adunările Generale ale Acționarilor din România, sistem utilizat de peste 20 dintre companiile listate la Bursa de Valori București. Platforma eVOTE  permite acționarilor să își exprime voturile mult mai rapid și, de asemenea, să participe la astfel de adunări de oriunde, atât timp cât sunt conectați la Internet.

Articole recente

Exim Banca Românească prelungește oferta de economisire  cu dobânzi atractive la depozitele în lei și euro

Exim Banca Românească prelungește până la finalul lunii august oferta unică de economisire care permite…

3 ore ago

SUA şi NATO elaborează un nou mecanism de finanţare a armelor americane pentru Ucraina plătite de europeni

Statele Unite şi NATO lucrează la un nou mecanism de furnizare de echipamente militare americane…

3 ore ago

DNSC avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care este folosită imaginea economistului Adrian Negrescu

Directoratul Național de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unui val de înșelătorii online în care…

4 ore ago

Adrian Țuțuianu – secretar de stat în cadrul SGG; Dan Reșitnec – secretar general adjunct al Guvernului

Adrian Țuțuianu (PSD) a fost numit vineri în funcția de secretar de stat în cadrul…

4 ore ago

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea solicită convocarea AGA pentru anularea actualului proces de selecție a administratorului

Un grup de acționari ai Fondului Proprietatea, care dețin împreună 5,27% din capitalul social, solicită…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More