Burse/Investitii

Bursa din Londra a deschis un centru de servicii financiare la Bucureşti, unde vor lucra circa 500 de români

Hunt: Deschiderea biroului LSE la Bucureşti  înseamnă locuri de muncă pentru aproape 500 de români * Jeremy Hunt: În prezent volumul schimburilor economice între România şi Marea Britanie este de 4 miliarde de euro

 

Vicepremierul  Ana Birchall a participat, ieri, la inaugurarea centrului de servicii financiare al London Stock Exchange Group (Bursa din Londra), la București, una dintre cele mai importante investiții de profil din România, potrivit unui comunicat al Guvernului.

Ana Birchall a salutat decizia managementului bursei londoneze de a deschide un hub regional la București, subliniind importanța acestei investiții pentru România: 

”Fiecare nouă investiție este întotdeauna o bună oportunitate pentru a dovedi comunității internaționale de afaceri că suntem într-adevăr un partener de încredere, România asigurând mediului de business un climat finanicar-fiscal favorabil și tineri bine pregătiți în domeniul economic. Fiecare investiţie implementată, fiecare tăiere de panglică înseamnă contribuţii la buget şi noi locuri de muncă pentru cetăţenii ţării noastre, astfel aş vrea să îmi exprim aprecierea pentru London Stock Exchange Group şi decizia de a investi în România. (…)  Treptat, transformăm România într-un loc în care generaţia viitoare are oportunitatea mult aşteptată de a-şi construi cariere care să le aducă satisfacţii”.

Cu aceasă ocazie, Ana Birchall a avut o întrevedere cu David Schwimmer, director al London Stock Exchange Group, cei doi oficiali discutând  despre modalitățile de dezvoltare și intensificare a investițiilor britanice în țara noastră, parte importantă a consolidării și aprofundării cooperării economice în cadrul Parteneriatului Strategic dintre România şi Marea Britanie. De asemenea, în cadrul întrevederii au fost discutate și prioritățile Președinției României la Consiliul UE în domeniul financiar.

David Schwimmer a declarat, cu această ocazie, că biroul de la Bucureşti acoperă peste 42 de servicii din LSEG şi este operaţional din noiembrie anul trecut.

“Decizia noastră de a crea hub-uri în Bucureşti reflectă multele calităţi pe care România le oferă – forţă de muncă de înalt nivel, un sistem de educaţie puternic, infrastructură excelentă – care fac România o destinaţie de primă clasă pentru investiţii”, a afirmat David Schwimmer.

La eveniment au participat Jeremy Hunt, Secretar de stat pentru Afaceri Externe și ale Commonwealth-ului, David Schwimmer, director al Bursei de la Londra, precum și parlamentari, diplomați și reprezentanți ai mediului de afaceri.

 

Marea Britanie este hotărâtă, după ce va părăsi Uniunea Europeană, să promoveze liberul schimb şi să creeze noi relaţii cu partenerii, inclusiv România, a declarat, vineri, ministrul britanic de Externe, Jeremy Hunt.

Hunt a spus că deschiderea biroului înseamnă locuri de muncă pentru aproape 500 de români.

“Londra este unul dintre cele mai mari centre din lume. Investitorii străini vin la Londra pentru a lua legătura cu investitori şi finanţe şi sunt mândru că Bucureştiul face parte din această reţea. Prosperitatea Marii Britanii a fost construită în întregime pe liberul schimb economic. După ce vom părăsi UE, suntem hotărâţi nu doar să menţinem această tradiţie, ci să o consolidăm, încurajând şi promovând liberul schimb în lumea întreagă. Iar comerţul cu Europa este fundamental pentru succesul nostru economic”, a afirmat Hunt.

Ministrul britanic de Externe a vorbit despre perspectivele post-Brexit: “Marea Britanie este a cincea cea mai mare economie, iar UE este cea mai mare piaţă unică pentru exportul britanic. În contextul în care Marea Britanie se repoziţionează pe scena globală, intenţionăm să construim noi relaţii cu partenerii noştri, inclusiv România”.

Jeremy Hunt a adăugat că în prezent volumul schimburilor economice între România şi Marea Britanie este de 4 miliarde de euro, o creştere de 9 la sută faţă de anul trecut.

“Sunt încrezător că această tendinţă în ceea ce priveşte schimbul economic dintre ţările noastre va continua (…) peste 5.000 de companii britanice au investit aproape 1,5 miliarde de euro în economia română”, a evidenţiat el, menţionând, în context, Liberty House Group. Totodată, ministrul a vorbit şi despre exporturile Dacia şi Ford în Marea Britanie. “Astăzi este un punct de cotitură în relaţia noastră economică şi comercială”, a mai spus Hunt.

 

 

 

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

31 de minute ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

32 de minute ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

2 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

2 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

3 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More