Burse/Investitii

Bursele europene, la cel mai redus nivel din 2012

Acţiunile tranzacţionate pe bursele europene au scăzut luni dimineaţă cu peste 8%, pe fondul extinderii pe continent a pandemiei de coronavirus (COVID – 19), iar măsurile dramatice de politică monetară adoptate de băncile centrale globale nu au ajutat la calmarea îngrijorărilor cu privire la un şoc economic, transmit Reuters şi DPA, potrivit Agerpres.

Indicele pan-European STOXX 600 a coborât cu 8,2%, la cel mai redus nivel din noiembrie 2012, în timp ce bursele din Italia, Franţa şi Spania – unde se înregistrează primele trei focare de COVID – 19 din Europa – înregistrau scăderi semnificative. Şi băncile europene erau afectate, acţiunile grupurilor franceze Natixis şi SocGen consemnând un declin între 12% şi 14,1%, iar titlurile Credit Suisse o scădere cu 12%.

Şi indicele principal DAX 30 al Bursei din Frankfurt a scăzut luni cu 5,6%, la 8.715 puncte, situându-se sub pragul de 9.000 de puncte.

Acţiunile companiilor aeriene şi ale operatorilor de turism, inclusiv TUI, EasyJet, ING (proprietarul British-Airways) şi Air France – KLM, se confruntau luni cu cele mai semnificative scăderi la bursă, în urma opririi călătoriilor globale.

Bursa japoneză a închis şedinţa de luni în scădere cu 2,46%, în timp ce bursa sud-coreeană a înregistrat un declin de 3,19%.

“Problema investitorilor este că nu se cunoaşte încă impactul economic al epidemiei – o lună, un an – şi cât de mult vor scădea cheltuielile consumatorilor”, a apreciat analistul Rick Meckler, de la Cherry Lane Investments în New Jersey.

Rezerva Federală a SUA (Fed) a redus duminică dobânda de referinţă cu un punct procentual, aproape de zero, a atenuat reglementările pentru bănci şi a lansat un program masiv de relaxare cantitativă, în încercarea de a proteja cea mai mare economie mondială de efectele negative ale pandemiei.

Şi băncile centrale din Japonia, Australia şi Noua Zeelandă au adoptat propriile măsuri, dar nu au putut stopa declinul pieţelor bursiere.

Cele mai recente date din China arată că producţia industrială a înregistrat în primele două luni din acest an cel mai semnificativ declin din ultimii 30 de ani, deoarece efectele negative ale pandemiei şi măsurile stricte luate pentru a ţine sub control răspândirea virusului au perturbat semnificativ a doua mare economie mondială. 

 

Articole recente

Ministrul Mediului, la Poiana Largului: Există un risc pentru sănătatea oamenilor; măsurile luate – în sistem de urgenţă

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, la viaductul de la Poiana…

31 de minute ago

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB

Două fonduri administrate de SAI Star Asset Management au ajuns să dețină 6,7% din BVB,…

32 de minute ago

SUA: Kamala Harris va publica o carte despre campania sa prezidenţială din 2024

Fosta vicepreşedintă americană Kamala Harris a anunţat joi că va publica în septembrie o carte,…

34 de minute ago

Rusia: Putin a promulgat legea care înăsprește cenzura și supravegherea pe internet

Președintele rus Vladimir Putin a promulgat joi o lege ce prevede pedepsirea căutărilor pe internet…

36 de minute ago

Ministrul Mediului despre fondurile neatrase de Apele Române: Este o crimă pentru comunităţile expuse la inundaţii

Este o crimă pentru comunităţile locale care sunt expuse la inundaţii să dai cu piciorul…

38 de minute ago

Guvernul spaniol este “deschis” ideii unei posibile prelungiri a funcţionării centralelor nucleare

Guvernul spaniol de stânga este "deschis", sub rezerva anumitor condiţii, ideii unei posibile revizuiri a…

53 de minute ago

This website uses cookies.

Read More