Categories: Fără categorie

Bursele europene şi moneda euro au scăzut după ce Trump a ameninţat că va impune tarife de 50%

Bursele europene au scăzut vineri după ce preşedintele american Donald Trump a sugerat că va impune taxe vamale de 50% asupra produselor importate din ţările Uniunii Europene începând cu 1 iunie şi a dat de înţeles că negocierile comerciale între Washington şi Bruxelles sunt în impas, transmite AFP.

“Uniunea Europeană, care a fost formată cu scopul principal de a profita de pe urma Statelor Unite în comerţ, este foarte dificil să se negocieze cu ea. Discuţiile noastre cu ei nu duc nicăieri. În aceste condiţii, recomand impunerea unor taxe vamale de 50% împotriva UE, începând cu 1 iunie”, a scris Trump pe reţeaua de socializare Truth Social.

După aceste declaraţii, în jurul orei 12:00 GMT, bursa de la Paris era în scădere cu 2,43%, bursa de la Frankfurt pierdea 2,03% iar cea de la Milano era în scădere cu 2,77%. Indicele bursier pan-european Stoxx 600 era în scădere cu 2%, în condiţiile în care acţiunile companiilor auto şi ale băncilor au pierdut mai mult de 3%.

Ulterior, în jurul orei 12:15 GMT, indicele CAC 40 al bursei de la Paris afişa o scădere de 3,06%, în condiţiile în care acţiunile companiilor din sectorul produselor de lux şi producătorii de automobile erau în picaj. Acţiunile Kering erau în scădere cu 3,90%, titlurile Hermes erau în scădere cu iar cele ale LVMH erau în scădere cu 3,16%, toate aceste companii fiind puternic dependente de piaţa americană. În paralel, acţiunile grupului auto Stellantis, şi el foarte prezent pe piaţa americană, erau în scădere cu 4,74%.

De asemenea, moneda euro a scăzut vineri, pierzând câştigurile anterioare, după ce anunţul preşedintelui Donald Trump a relansat îngrijorările cu privire la impactul tarifelor vamale asupra economiei şi comerţului mondial. După ce joi moneda euro a crescut cu 0,8% în raport cu dolarul, vineri era în creştere cu 0,3% până la 1,1311 dolari pentru un euro.

Pe pieţele valutare, principalul câştigător a fost yenul japonez, o valoare de refugiu tradiţională. Ultima dată, dolarul american era în scădere cu 0,9% în raport cu moneda japoneză, un dolar fiind cotat la 142,77 yeni, în timp ce moneda euro era în scădere cu 0,56% fiind cotată la 161,43 yeni.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

9 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

9 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

10 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

10 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

11 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More