Burse/Investitii

BVB, în căutare de investitori în Suedia

  • Cinci companii românești au participat la eveniment
  • Mediul fiscal din România facilitează accesul investitorilor străini pe piață locală de capital, potrivit lui Ionuț Mastacaneanu, director taxe, KPMG România

Cinci companii românești și-au prezentat povestea de investiție către investitorii locali din Stockholm, la primul eveniment România Investors Day dedicat investitorilor din țările nordice, organizat pe 18 octombrie, de Raiffeisen Centrobank (RCB) și Bursa de Valori București (BVB), potrivit unui comunicat.

Adrian Tănase, directorul general al BVB, a declarat: „Ne angajăm să ne extindem activitățile de atragere de noi investitori pe piața de capital din România, iar experiența nordică arată că rentabilitatea financiară bună, crearea de valoare pe termen lung și guvernanța corporativă sunt factori-cheie pentru decizia de investiții de portofoliu.

Mediul fiscal din România facilitează accesul investitorilor străini pe piața locală de capital, deoarece aceștia pot beneficia de rețeaua extinsă de convenții pentru evitarea dublei impuneri pe care România o are (peste 90 de acorduri), precum și de o cotă redusă a impozitului pe dividende (5%), potrivit lui Ionuț Mastacaneanu, director taxe, KPMG România. Acesta a explicat: „Cu toate acestea, stabilitatea și predictibilitatea pe termen lung a legislației fiscale, precum și minimizarea procedurilor de conformare cu cerințele fiscale, sunt esențiale pentru atragerea de noi fluxuri de investiții”.

Ozgur Guyuldar, director vânzări și tranzacționare piețe emergente la Raiffeisen Centrobank, a precizat că vede în mod constant creșterea interesului investitorilor față de companiile românești listate la bursă, nu numai în Europa, cât și în SUA

 

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

9 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

9 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

10 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

10 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

10 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More