Burse/Investitii

BVB: Indicii BET și BET-TR, la maxime istorice

Piața de capital din România atinge noi maxime istorice, transmite Bursa de Valori București. Indicii BET și BET-TR se află la cele mai mari valori înregistrate vreodată.
Astfel, la finalul ședinței de tranzacționare din 11 august, indicele BET a atins un nivel record de 12.101 puncte. În aceeași ședință, indicele BET-TR a ajuns la un maxim istoric de 21.264 puncte.
De la începutul anului, creșterea oferită investitorilor de la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) prin prisma indicelui BET a fost de 23,4%, iar pentru BET-TR de 28,8%.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

5 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

5 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

6 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More