Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBursa de Valori București (BVB) susţine, într-un comunicat de presă, că a reuşit să se mențină pe plus după primele opt luni, în ciuda unui context extern tumultuos, care a trimis mai multe piețe în teritorii negative pe fondul accentuării incertitudinilor internaționale.
Furnizorul global de indici Morgan Stanley Capital Internațional (MSCI) arată că piețele de capital ale lumii au scăzut semnificativ de la începutul acestui an. Indicii MSCI afișează scăderi puternice, în echivalent dolari, de 8% pentru piețele emergente și de 15% pentru cele de frontieră la finalul primelor opt luni.
Prin contrast, în aceeași perioadă, BET, indicele principal al Bursei de Valori București, a crescut cu 4,4% în echivalent dolari, în timp ce BET-TR, indicele care include și dividendele, a avut un avans triplu, de 13% în echivalent dolari, conform BVB.
“Suntem atenți la evoluțiile externe pentru că piețele sunt extrem de interconectate astăzi. Chiar și într-un mediu internațional volatil și marcat de turbulențe, România reușește încă să ofere randamente pozitive investitorilor. Tocmai de aceea ne dorim să diversificăm și să dezvoltăm piața locală prin oferirea de noi facilități și instrumente de tranzacționare astfel încât activitatea investițională să cunoască o mai mare efervescență. Piața de capital locală are potențial de valorificat din punct de vedere al lichidității, iar acest lucru s-ar putea traduce și într-un potențial pentru o mai bună evaluare a companiilor românești listate”, a spus Adrian Tănase, CEO al BVB.
Valoarea totală a tuturor instrumentelor financiare tranzacționate la BVB a depășit 1,8 miliarde de euro de la începutul anului și până la finalul lunii august, în scădere ușoară față de perioada similară a anului trecut. Valoarea medie zilnică de tranzacționare pe segmentul de acțiuni din piață principala a ajuns la 8,7 milioane de euro, pe fondul unei activități mai reduse a investitorilor în perioada de vara.
Capitalizarea bursieră a companiilor românești a fost de peste 20 de miliarde de euro la finalul primelor opt luni, în timp ce capitalizarea tuturor companiilor listate pe piață reglementată a BVB a depășit 35,7 de miliarde de euro în ultima ședința de tranzacționare a lunii august.
Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…
Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…
Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…
Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…
Robert Cosmin Până a fost numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…
Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…
This website uses cookies.
Read More