Justitie

CAB: Sorina Pintea va fi eliberată din arest şi plasată sub control judiciar

Curtea de Apel Bucureşti a decis, vineri, ca Sorina Pintea, fostul ministru al Sănătăţii, să fie eliberată din arest preventiv, urmând ca aceasta să fie cercetată sub control judiciar, în dosarul în care este acuzată de luare de mită.

Decizia este definitivă, iar Sorina Pintea urmează să fie eliberată din Arestul Poliţiei Capitalei.

Vineri dimineaţă, Sorina Pintea a fost adusă în instanţă fără cătuşe la mâini, iar şedinţa de judecată s-a desfăşurat cu uşile închise.

După aproape două ore de dezbateri, unul dintre avocaţii săi, Viorel Mocanu, a declarat că Sorina Pintea a negat în sala de judecată acuzaţia care i se aduce şi a solicitat înlăturarea de la dosar a mai multor probe, deoarece ar fi fost obţinute nelegal de anchetatori.

“În mod ferm, neagă acuzaţia care îi este adusă. S-a solicitat înlăturarea mai multor mijloace de probă ca fiind obţinute în mod nelegal şi chiar şi acel flagrant (…). Apărarea a solicitat revocarea măsurii arestării preventive, fără o altă măsură, şi în subsidiar luarea măsurii controlului judiciar, care să fie suficientă, pentru a putea ca doamna Pintea să meargă să se interneze direct în spital. Solicitarea domniei sale nu este de a se duce acasă, chiar dacă o aşteaptă copiii, ci de a se interna, pentru a putea fi tratată de cadrele medicale, fără a avea frică că vor avea repercusiuni dacă îi vor face analizele în mod corect şi fără să fie tratată sub momentul tensiunii şi presiunii. (…) Nu a putut să mănânce, nu poate în continuare să mănânce, pentru că suferă de acea disfagie, dacă nu greşesc medical, ceea ce nu îi permite să înghită nimic. Trebuie să mănânce doar prin perfuzie, lucru care nu s-a întâmplat”, a spus avocatul, citat de Agerpres.

Pintea a contestat decizia din 28 februarie luată de Tribunalul Bucureşti, prin care a fost arestată preventiv pentru 30 de zile.

Sorina Pintea, manager al Spitalului Judeţean de Urgenţă “Dr. Constantin Opriş” din Baia Mare, judeţul Maramureş, este acuzată de DNA de săvârşirea infracţiunii de luare de mită, în formă continuată.

Articole recente

Trump spune că SUA ar putea oferi sprijin aerian pentru a susţine un acord de pace în Ucraina

Preşedintele american, Donald Trump, a declarat marţi că a exclus desfăşurarea de trupe americane pe…

56 de secunde ago

Exim Banca Românească reduce dobânda minimă la creditele de nevoi personale şi majorează suma maximă acordată

Exim Banca Românească a lansat o nouă soluţie de finanţare pentru persoanele fizice, disponibilă începând…

38 de minute ago

Buzoianu: Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă să manipuleze o reformă reală a Romsilva

Nişte directoraşi şi nişte şefuţi care ţin puterea strânsă încearcă, astăzi, să manipuleze o reformă…

45 de minute ago

Lupu (UniCredit Bank): Vom fi în măsură să oferim acces la piaţa locală de capital investitorilor instituţionali ce au pe radar România

Ca participant la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), UniCredit Bank va fi în măsură să…

52 de minute ago

Platforma electronică EPIDS pentru acordarea tichetului de energie este funcțională (Ministerul Energiei)

Consumatorii vulnerabili pot solicita, online, acordarea tichetului electronic de energie, începând de azi, în platforma…

58 de minute ago

UniCredit Bank devine Participant la sistemul de tranzacționare al Bursei de Valori București

Bursa de Valori București (BVB) a urat astăzi bun venit, în mod oficial, companiei UniCredit…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More