Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzCancelaria premierului va fi reorganizată, şeful Cancelariei, Mihai Jurca, anunţând reducerea consilierilor de stat la un număr total de 11 posturi, secretarii de stat la 4 posturi, iar aparatul demnitarilor va fi de 14, potrivit News.ro.
”Principiile de reformă şi de eficienţă pe care administraţia mea l-a anunţat, evident, trebuie implementate şi la Cancelaria Primului Ministru. Sunt măsuri obligatorii pentru a eficientiza şi pentru a realiza munca pe care această Cancelare trebuie să o facă, cu un număr mai puţin de oameni şi, de sigur, cu un cost mult mai mic. În acelaşi timp trebuie să fim solidari şi cu restul măsurilor pe care populaţia le face pentru a rezresa şi pentru a reduce deficitul bugetar şi pentru a readuce ţara într-o linie de predictibilitate”, a spus într-o conferinţă de presă şeful Cancelariei premierului, Mihai Jurca.
El a precizat că, în acest moment, Cancelaria are un număr de 176 de posturi, cu un număr de 15 posturi vacante, dintre care 99, conform prevederilor legale, sunt posturile dedicate corpului administrativ al Cancelariei, diferenţa de 77 fiind posturile demnitarilor publici.
El a precizat că în prezent, Cancelaria are 16 consilieri de stat, 5 secretari de stat, un aparat de consilieri, celor două de 42 de persoane, evident un prim-ministru, cabinetul primului ministru are 8 posturi, un cancelar cu un cabinet de consilieri de 3 posturi şi un şef de cabinet, un secretar general.
”Avem o direcţie de protocol şi relaţii internaţionale cu 27 de posturi, avem o direcţie de comunicare cu 28 de posturi, o direcţie de asigurare resurse în care includem contabilitate, partea de buget, partea de achiziţii, partea de resurse umane cu 25 de posturi, un compartiment de securitate care este obligatoriu pentru orice structură care gestionează documente clasificate cu un post, un serviciu de politici publice şi rezilienţă cu 13 posturi, un departament de audit public cu două posturi, dar care sunt neocupate, sunt posturi vacante, şi un compartiment juridic cu două posturi. Aceasta este cancelarea astăzi, numărul total fiind 176 de posturi”, a spus el.
”Ceea ce propunem este următoarea formula: Reducem consilierii de stat la un număr total de 11 posturi, secretarii de stat la 4 posturi, aparatul demnitarilor va fi de 14. Asta înseamnă că fiecare consilier de stat sau secretar de stat va avea un consilier, nu doi. În cabinetul meu, nu va avea 3 posturi, va avea două posturi, rămâne şeful de cabinet, secretarul general, direcţia de protocol se transformă în serviciu şi va avea 12 posturi, direcţia de comunicare se transformă în serviciu şi va avea 18 posturi, direcţia de asigurare resurse, unde avem contabilitate, buget, achiziţii, va avea 22 de posturi şi o nouă propunere este organizarea unui nou departament”, a declarat Jurca.
Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…
Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…
Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…
Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…
Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…
Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…
This website uses cookies.
Read More