Macroeconomie

Câciu: Am reuşit să reducem deficitul în 2021; încasările pe decembrie, cu 7 miliarde de lei peste media ultimelor 11 luni

Încasările la bugetul de stat pe luna decembrie au fost cu şapte miliarde de lei mai mari decât media ultimelor 11 luni şi asta se va vedea în scăderea de deficit pe 2021, a declarat, joi, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, potrivit Agerpres.

“Datoria publică va fi de sub 50%, în acest an. Dobânzile cresc pentru că avem inflaţie. Ne împrumutăm la 5 virgulă, sub 6%, la o inflaţie care e deja la 8,2%. În februarie avem de plătit o datorie de două miliarde de dolari care a fost luată în 2012 cu 6,75%. Dacă vom face o restructurare sau o rostogolire de datorie o vom face la o dobândă mai mică… Nu pot fi de acord cu cei care spun că o acţiune anticiclică asupra inflaţiei este reducerea deficitului. Deocamdată avem deficit, dar nu poţi să spui că trebuie redus ca şi cum ai tăia în carne vie. Am reuşit să reducem deficitul în 2021 şi o să aflaţi în patru zile. Pot să vă spun că încasările pe decembrie au fost cu 7 miliarde de lei mai mari decât media ultimelor 11 luni. Şi asta se vede în reducerea de deficit… peste 6,5 şi sub 7,13…”, a estimat Câciu.

În ceea ce priveşte prognoza pentru colectarea de venituri pentru acest an, ministrul de resort a vorbit despre o pondere de 33,4% din PIB.

“Anul acesta ne-am prognozat o creştere a colectării la 33,4% din PIB a tuturor veniturilor. Anul viitor mai sus. Contează foarte mult cum toţi începem să participăm la acest efort, asta însemnând de la actorii statali şi de la contribuabili. Acei bani nu sunt ai statului român. Cu cât reuşim să avem venituri mai mari la stat fără a sufoca economia prin taxe, cu atât nu ajungem în situaţia de a ne gândi la noi taxe. Vom avea resurse pentru a finanţa economia, infrastructura şi pe cetăţeni. Mare parte din economie să spunem că e corectă şi licită, dar ne uităm pe cifre şi avem evaziune fiscală de 11% din PIB, la 23-24 de miliarde de euro, şi o economie informală sau economie neagră de 27% din PIB. Efortul de diminuare a evaziunii fiscale trebuie să fie comun”, a susţinut Adrian Câciu.

Articole recente

Trump asigură că nu intenţionează deocamdată să penalizeze China pentru achiziţiile de petrol rusesc

Preşedintele american Donald Trump a declarat, într-un interviu acordat vineri postului Fox News după summitul…

4 ore ago

Putin şi-a demonstrat încă o dat viclenia la summitul cu Trump, constată premierul polonez Tusk

Premierul liberal polonez Donald Tusk a susţinut sâmbătă, după summitul desfăşurat în Alaska între preşedintele…

4 ore ago

Merz: SUA sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina

Statele Unite sunt gata să participe la garanțiile de securitate pentru Ucraina, a declarat sâmbătă…

4 ore ago

Putin a propus la summitul cu Trump să diminueze pretenţiile teritoriale faţă de Ucraina în schimbul controlului deplin în Doneţk (presă)

Preşedintele rus Vladimir Putin a cerut vineri, la summitul din Alaska cu preşedintele american Donald…

5 ore ago

Lideri europeni, invitaţi la Washington la întâlnirea dintre Trump şi Zelenski (Reuters)

Lideri europeni au fost invitaţi să participe luni la Washington la întâlnirea la care preşedintele…

6 ore ago

Cea mai bună modalitate de a pune capăt războiului este un „acord de pace”, nu un armistițiu, afirmă Trump

Într-o schimbare radicală a poziției sale, președintele SUA, Donald Trump, afirmă că un „acord de…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More