Categories: Energie

Câciu: Decontarea diferenţei dintre preţul plafonat şi cel de achiziţie a energiei va ţine cont de comportamentul furnizorilor

Decontarea către furnizori a diferenţei dintre preţul plafonat şi cel de achiziţie a energiei se va face ţinând cont de comportamentul furnizorilor, care trebuie să demonstreze că au avut o conduită comercială adecvată şi n-au fost sancţionaţi pentru încălcarea legislaţiei privind plafonarea şi compensarea, a declarat, joi seara, ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, potrivit Agerpres.

“Acest impact (al schemei de ajutor privind preţurile la energie n.r.) este undeva în zona 3 – 3,5 miliarde lei. Trebuie să ţinem cont de un lucru: decontarea către furnizori a acestei diferenţe între preţul plafonat şi eventuala cumpărare de către dânşii a energiei se va face ţinând cont de un comportament al acestor furnizori. Trebuie să înţeleagă toată lumea că nu poţi să vii să ceri bani de la statul român cât timp tu nu ţi-ai respectat obligaţiile pe care le-ai avut prin lege. Şi să fiu foarte clar: conduita comercială adecvată mie mi se pare o chestiune de bun simţ, să demonstrezi faptul că furnizor fiind ai avut o conduită comercială adecvată şi n-ai fost sancţionat pentru încălcarea legislaţiei cu privire la plafonare şi compensare. Dacă vrem să avem o cascadă, un puseu inflaţionist care nu se mai termină, bun, nu facem nimic. Problema este că trebuie să facem structural şi acţionat anticiclic pe piaţa de energie”, a spus Câciu, la Digi 24.

Ministrul Finanţelor a adăugat că trebuie noi mecanisme de reglementare a pieţei libere, poate şi de reglementare, a unor elemente de preţ.

“Dar poate ne uităm şi unde apar scurtcircuitele pe această piaţă, poate sunt intermediari care nu au nicio legătură nici cu producerea nici cu furnizarea, care acţionează ca stimulatori, dacă vreţi, ai unui preţ suveică care nu are legătură cu energia. Adică, să spun aşa, cei care aleargă după profit”, a punctat şeful de la Finanţe.

Articole recente

Moscova va ajuta la ‘depăşirea crizei alimentare’ dacă vor fi ridicate sancţiunile, îi spune Putin lui Draghi

Preşedintele rus Vladimir Putin s-a declarat joi gata să ajute la "depăşirea crizei alimentare" provocate…

3 ore ago

BERD o numește pe Madeline-Dalila Alexander, Administrator – Membră în Consiliul de Administrație al Agricover Holding SA

Consiliul de Administrație al Agricover Holding SA anunță numirea doamnei Madeline-Dalila ALEXANDER, în funcția de…

3 ore ago

Porturile de la Marea Neagră rămân cea mai bună opţiune pentru exporturile rapide de cereale ucrainene

Ucraina încearcă cu disperare să îşi exporte stocurile mari de cereale pe cale rutieră, feroviară…

3 ore ago

Virgil Popescu: Am reuşit să stabilizăm preţurile la energie şi gaze un an de zile; am bifat pe 6 luni tot ce ne-am propus

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a declarat, joi, că Executivul este preocupat de criza energetică, a…

4 ore ago

AROBS raportează venituri de 53,2 milioane de lei și un profit net de 14,9 milioane de lei în T1 2022

AROBS Transilvania Software (BVB: AROBS), cea mai mare companie de tehnologie listată la Bursa de…

4 ore ago

Blinken nu vrea “război rece” cu Beijingul, ci păstrarea ordinii mondiale (AFP)

SUA s-au angajat într-o viguroasă competiţie cu China cu scopul de a păstra ordinea mondială…

4 ore ago