ESG

Cadrul legal pentru raportarea informațiilor de sustenabilitate în România

În contextul creșterii interesului companiilor pentru sustenabilitate și proliferării cadrului normativ național și european care abordează această temă și care aduce noi obligații pentru companiile europene, indiferent de dimensiunea lor, Mihaela Croitoru, consulant cu expertiză în domeniul sustenabilității, adresează, pentru Financial Intelligence, principalele teme de actualitate în domeniu.

În comentarii, cititorii pot adresa întrebări legate de sustenabilitate, la care consultantul poate răspunde în articole viitoare.

***

Articol de Mihaela Croitoru

În prezent, la nivel european, raportarea informațiilor de sustenabilitate (sau nefinanciare) este reglementată de Directiva UE 95/2014, cunoscută ca directiva NFRD. Acest act normativ a fost transpus la nivelul fiecărui Stat Membru. În România, transpunerea s-a făcut într-o formă mai extinsă, având obligația raportării informațiilor de sustenabilitate toate companiile care au un număr mediu de angajați mai mare de 500 (în anul financiar precedent publicării informațiilor). Cadrul legal național care prevede acest lucru este format din mai multe acte normative, în funcție de tipul fiecărei companii sau entități, cum ar fi Ordinul MFP nr. 1802/2014, Ordinul MFP nr. 2844/2016 și Ordinul MFP nr. 3456/2018. De asemenea, pentru instituțiile financiare și pentru companiile din domeniul asigurărilor există norme specifice emise de instituțiile naționale responsabile.

Începând cu anul 2025, pentru anul financiar 2024, cadrul legal se modifică, intrând în aplicare Directiva (UE) 2464/2022 privind raportarea corporativă de sustenabilitate (CSRD). Această directivă introduce cerințe mai riguroase privind raportarea de sustenabilitate pentru și mai multe categorii de companii din Uniunea Europeană comparative cu cele prevăzute de directiva NFRD. Aceste companii vor trebui să prezinte informații detaliate despre impactul lor asupra mediului și societății, inclusiv aspecte legate de guvernanță corporativă, emisii de gaze cu efect de seră și responsabilitate socială, dar și modul în care riscurile de sustenabilitate le afectează poziția și performanța.

În prezent, Statele Membre nu au adoptat acte normative pentru transpunerea Directivei CSRD, acest proces urmând a fi finalizat până la data de 6 iulie 2024. Conform directive CSRD, vor avea obligația raportării informațiilor de sustenabilitate etapizat următoarele companii după cum urmează:

  • Începând cu anul financiar 2024, toate companiile mari sau societăți-mamă ale unui grup mare care sunt entități de interes public și care au peste 500 de angajați și care în prezent intră sub incidența directivei NFRD.
  • Începând cu anul financiar 2025, toate celelalte companii sau societăți-mamă ale unui grup care îndeplinesc condițiile de a fi considerate companii mari conform Directivei UE 34/2013 și care nu sunt entități de interes public.
  • Începând cu anul financiar 2026 în mod voluntar și începând cu anul financiar 2028 în mod obligatoriu, toate companiile mici și mijlocii care îndeplinesc condițiile de a fi considerate companii mici și mijlocii conform Directivei UE 34/2013 și ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din orice stat membru.
  • Începând cu anul financiar 2028, companiile mari sau mici și mijlocii (cu excepția microîntreprinderilor), care sunt filiale europene ale unor companii-mamă din afara UE și ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată din orice stat membru.

View Comments

  • Referitor la raportarea CSRD, in ce categorie intra o intreprindere din Romania, nelistata la bursa, care este detinuta 98% de o societate din UK (aceasta la randul ei este detinuta 100% de o societate din Japonia) si care nu este filiala sau sucursala a societatii din UK.
    Se incadreaza in art 40a din Directiva CSRD ref la raportarea intreprinderilor din tari terte desi nu este filiala? Cu ce exercitiu financiar trebuie sa faca raportarea incepand cu anul 2025 (depune raport in 2026) sau anul 2028?

  • Pentru a verifica dacă o companie din România trebuie să raporteze conform Directivei CSRD, identificați categoria în care se încadrează conform Directivei 34/2013: mare, mijlocie, mică sau microîntreprindere. Dacă nu este listată pe o piață reglementată, poate avea obligații de raportare doar dacă este considerată o companie mare conform articolului 3 din Directiva 34/2013 incepand cu anul financiar 2025. Incadrarea in articolul 40a impune o analiza mai aprofundata. Acesta impune obligații de raportare pentru filialele și sucursalele societăților-mamă din țări terțe, bazate pe criterii precum tipul societății-mamă și cifra de afaceri.
    Trebuie avut în vedere că Directiva CSRD nu a fost încă transpusă în legislația națională, ceea ce ar putea aduce modificări.

Articole recente

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

7 secunde ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

18 minute ago

România primește a doua cea mai mare alocare financiarã, de 16,68 mld. EUR, în cadrul programului SAFE, pentru a-și consolida capacitatea de apãrare

Comisia Europeanã alocã României suma de 16,68 miliarde de euro, prin intermediul noului instrument financiar…

32 de minute ago

Sorin Grindeanu: Mecanismul prin care s-a folosit fondul de rezervă a fost propus de ministrul Finanţelor

Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, marţi, că, în fostul guvern, mecanismul prin…

41 de minute ago

Qatar condamnă cu fermitate “atacul laș al Israelului”; „Israelul își asumă întreaga responsabilitate”: Netanyahu

Declarația de condamnare a Qatarului, în întregime Mai jos se află textul integral al condamnării…

44 de minute ago

Abu Dhabi lansează un model de raționament AI low-cost, provocând OpenAI și DeepSeek

Denumit K2 Think, sistemul pretinde că oferă performanțe comparabile cu modelele de raționament de vârf…

51 de minute ago

This website uses cookies.

Read More