International

Cafeaua se îndreaptă spre cea mai îndelungată perioadă de creştere din ultimii 45 de ani

Cotaţiile la cafea se îndreaptă spre cea mai îndelungată perioadă de creştere continuă de după 1980, într-un context în care piaţa se confruntă cu îngrijorări persistente cu privire la situaţia dintr-o serie de importante regiuni producătoare, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Marţi, cotaţiile futures la cafea arabica, soiul mai scump preferat de lanţurile de cafenele, au crescut cu până la 1,6%. Este a 10-a zi de creştere consecutivă a cotaţiilor la cafeaua arabica, produs ce se apropie de un nivel record de patru dolari pentru o livră, după ce cotaţiile s-au dublat în ultimele 12 luni.

Evoluţiile din Brazilia, principalul cultivator de cafea arabica, îi îngrijorează în continuare pe traderi, după ce livrările record de la începutul sezonului au redus cantităţile disponibile pentru a fi livrate acum. Luni, exportatorul brazilian Comexim Ltda. a informat că producţia de cafea arabica şi robusta a ţării sud-americane este aşteptată să scadă în anul agricol 2025-26.

Analiza tehnică sugerează că preţurile au crescut prea mult şi prea repede, cotaţiile la cafea arabica ajungând într-o zonă care depăşesc cu mult valoarea reală a produsului.

“Indicatorii tehnici arată în continuare supraîncălziţi”, susţine Harry Howard, broker la Sucden Financial. Totuşi, acesta este de părere că diminuarea stocurilor confirmate va continua să alimenteze îngrijorările cu privire la ofertă.

În prezent, rezervele de cafea de la depozitele monitorizate de platformele bursiere sunt la cel mai redus nivel de după luna noiembrie. Însă o recentă creştere a cantităţilor de cafea care aşteaptă să fie clasificată ar putea oferi o gură de oxigen pe bursă. În plus, culturile de cafea arabica din Brazilia au beneficiat de cantităţi suplimentare de precipitaţii săptămâna trecută, după o perioadă de secetă prelungită, arată datele Somar Meteorologia.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

10 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

10 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

10 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More