Afaceri

Călin ILE, FIHR: Este recomandabil ca în 2019 şi în viitor valoarea voucherelor de vacanţă să crească

Este recomandabil ca în 2019 şi în viitor valoarea voucherelor de vacanţă să crească, cel puţin cu rata inflaţiei, consideră Călin ILE, Preşedinte FIHR.

Pentru o eficiență crescută a sistemului de vouchere, atât din perspectiva angajaţilor, cât şi a unităţilor/agenţiilor turistice este indicată acordarea acestui beneficiu la începutul anului calendaristic, astfel încât angajaţii să beneficieze de ofertele speciale de tip “early booking”, evitând astfel preţurile mai ridicate din perioadele de vârf de sezon, a apreciat acesta.

De asemenea, este indicat ca voucherele de vacanţă să se acorde pe suport electronic, pentru a permite plăţi fracţionate, siguranţă sporită şi facilitarea utilizării, a mai  subliniat domnul Ile.

Acesta a prezentat un Studiu privind impactul macroeconomic al voucherelor de vacanţă, efectuat pe 572 persoane – beneficiari ai voucherelor (angajaţi din sectorul public şi privat), 190 de operatori din turism și 110 angajatori din domeniul public şi privat .

Conform studiului, marea majoritate a salariaților (84,8%) au menționat că sunt foarte mulțumiți și mulțumiți de sistemul voucherelor de vacanță. De asemenea, marea majoritate a angajatorilor respondenți (65%) se declară mulțumiți și foarte mulțumiți de sistemul voucherelor de vacantă. Marea majoritate a angajatorilor respondenți (83%) declară că ar dori să acorde vouchere de vacantă Totodată, marea majoritate a agenţiilor turistice respondente (72,80%) au fost mulțumite (43,70%)  și foarte mulțumite (29,10%) de sistemul voucherelor de vacantă;

Conform studiului,  la o alocare de 400 milioane euro, statul ar recupera ca Beneficii directe: 3,5% din venituri, 13.45% din taxarea sumelor asociate salariilor acordate ,  7,5% din taxarea celorlalte cheltuieli, 12,53% din taxarea investiilor generate în turism, și ca Beneficii indirecte: –diminuarea muncii la negru, diminuarea evaziunii fiscale, Creşterea productivităţii muncii ( reducerea absenteismului şi a concediilor medicale), Efectul multiplicator al turismului in ramuri economice complementare.

“Estimăm faptul că beneficiile financiare totale, directe și indirecte, pentru bugetul de stat (incluzând în acest termen și bugetul asigurărilor sociale/sănătate) se ridică la un nivel de 45-50% din valoarea voucherelor emise, la nivelul anului de emitere a voucherelor”, a arătat Călin ILE.

Valoarea voucherelor de vacanță pentru luna august 2018 a fost de 17, 1 milioane de euro, fiind emise aproximativ 1,3 milioane de tichete pe hârtie, în valoare de 14,1 milioane de euro, și peste 264 de mii de vouchere pe suport electronic, în valoare de trei milioane de euro.

Valoarea voucherelor de vacanță emise între ianuarie și august a ajuns astfel de la 223 de milioane de euro, fiind de 7,7 ori mai mare față de cea a voucherelor emise tot anul trecut. Iunie 2018 a fost luna cu cea mai mare valoare a voucherelor de vacanță emise, 125 de milioane de euro.

Suma totala pentru 2018 a fost de 1,2 milioane utilizatori x 1450 lei = circa 370 milioane euro.

Articole recente

Trump anunță că va impune sancțiuni Rusiei atunci când țările NATO vor face același lucru

Președintele american Donald Trump s-a declarat sâmbătă pregătit să impună sancțiuni majore împotriva Rusiei atunci…

3 ore ago

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

6 ore ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

6 ore ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

6 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

6 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More