Politica

Călin Popescu Tăriceanu: Gestul preşedintelui este total inoportun şi nejustificat

“Din păcate, preşedintele a ales această metodă de a face politică prin şicanarea Guvernului, prin încercări de a bloca permanent activitatea Guvernului, fără să-i dea seama cât de mult rău face ţării şi societăţii. (…) Gestul preşedintelui este total inoportun şi nejustificat”, a declarat Tăriceanu la Oradea, referindu-se la declaraţiile făcute vineri de preşedintele Iohannis referitoare la buget, potrivit Agerpres.

Acesta a mai declarat:“În ceea ce priveşte remarca referitoare la finanțarea partidelor, asta este demagogie şi populism și am să vă explic și de ce. Pentru că România s-a confruntat în ultimii ani cu o componentă de corupţie legată de partidele politice care au recurs la formule de finanţare sau sponsorizare, care unele din ele puteau fi socotite în afara legii şi din acest motiv au existat numeroase anchete şi procese, legate de finanțarea partidelor politice și unii au fost și condamnaţi. Cred că soluţia pe care o pactică şi celelalte state democratice din UE de a finanţa partidele politice este foarte bună, pentru a nu mai exista aceste canale care aduc corupţie, trafic de influenţă, grupuri de influență, care îşi promovează interesele particulare. Cred că această soluţie ar trebui salutată, nu criticată pentru a curăţa viaţa politică de corupţie.”

Articole recente

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală şi spun că vor fi primiţi la discuţii de premierul Ilie Bolojan

Sindicaliştii din administraţie protestează luni în Capitală, nemulţumiţi că măsurile anunţate de Executiv vor duce…

7 minute ago

Trump aplaudă “munca excelentă” a şefului FBI pe fondul criticilor legate de cazul Charlie Kirk

Preşedintele american Donald Trump a aplaudat sâmbătă "munca excelentă" a directorului FBI, Kash Patel, care…

12 minute ago

Ucraina a raportat că a atacat centrul de comunicaţii al Flotei Ruse a Mării Negre

Statul Major General al Forţelor Armate ale Ucrainei a raportat că Marina ucraineană a atacat…

15 minute ago

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More