Update articol:

Călugăreanu (ANAF): Pandemia a fost de fapt un catalizator, a accelerat procesul de digitalizare

Călugăreanu (ANAF): Pandemia a fost de fapt un catalizator, a accelerat procesul de digitalizare
 - poza 1

Pandemia a fost un catalizator care a accelerat procesul de digitalizare a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), însă acesta a fost pregătit încă dinainte de declanşarea pandemiei, a declarat, miercuri, preşedintele instituţiei, Mirela Călugăreanu, la conferinţa anuală de fiscalitate organizată de EY România.

“Pandemia a fost de fapt un catalizator, a accelerat procesul de digitalizare, însă aşa cum prea bine cunoaşteţi noi am pregătit acest proces încă dinainte de declanşarea pandemiei. Am reuşit undeva la finalul anului 2019 să ne conturăm o strategie privind informatizarea şi digitalizarea. Şi, de asemenea, vreau să ştiţi că ne-am învăţat bine lecţiile din trecut, cu plusurile şi minusurile lor, căpătând o experienţă, spun eu, consistentă în această direcţie, în acest sens. De altfel, ca urmare a procesului de reorganizare, am reuşit să creăm o nouă structură, un nou departament – Unitatea de Management a Informaţiei -, structură care este dedicată susţinerii şi accelerării procesului de informatizare a agenţiei pe care ne preocupăm să o consolidăm şi care sperăm ca în cel mai scurt timp, respectiv în primul trimestru al acestui an, să fie populată atât cu specialişti din cadrul direcţiilor de business, dar nu în ultimul rând şi cu specialişti din zona IT”, a spus Mirela Călugăreanu, potrivit Agerpres.

Ea afirmat că este nevoie de o interferenţă între zona de business şi partea de IT.

În privinţa procesului de informatizare, şeful ANAF a susţinut că instituţia a reuşit anul trecut să finalizeze patru proiecte importante: interconectarea aplicaţiei Phoenix cu Sistemul de administrare a creanţelor fiscale, a operaţionalizat sistemul e-Popriri, a simplificat fişa pe plătitor şi a implementat atât programarea online a contribuabililor, cât şi identificarea vizuală de la distanţă pentru înregistrarea în Spaţiul Privat Virtual.

Pentru anul acesta, ANAF are şapte proiecte semnificative în derulare, dintre care a menţionat SAF-T şi sistemul Trafic control, sistemul informatic de monitorizare a tranzacţiilor intracomunitare de bunuri. Ambele proiecte sunt realizate prin fonduri europene.

De asemenea, în acest an ANAF intenţionează să demareze alte 11 proiecte.

EY România a organizat online, miercuri şi joi, cea de a 15-a ediţie a Conferinţei Anuale de Fiscalitate.

Specialiştii EY prezintă perspectivele fiscale ale anului 2021, ce urmează la nivel local şi internaţional, după un an marcat de o mobilizarea fără precedent a tuturor statelor lumii în direcţia sprijinirii mediului de afaceri, în atragerea de noi investiţii şi în crearea de locuri de muncă.

BVB | Știri BVB
S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (07/11/2025)

Solicitare completare ordine de zi AGOA 24(25).11.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Disponibilitate vot electronic prin eVote/eVotePRO - AGA din 20/21 noi 2025

SOCIETATEA ENERGETICA ELECTRICA S.A. (EL) (07/11/2025)

Disponibilitate vot on-line in AGEA din 27 noiembrie 2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (07/11/2025)

Structura actionariat la data de 30 octombrie 2025-considerata Data de referinta