Politica

Camera Deputaţilor: Activitatea PFA-urilor – considerată vechime în muncă

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, un proiect de lege care prevede că perioada în care o persoană fizică autorizată desfăşoară activităţi economice va constitui vechime în muncă sau în specialitate, cu condiţia să fi achitat contribuţiile, taxele şi impozitele legale, potrivit Agerpres. 

S-au înregistrat 268 voturi ‘pentru’ şi 11 abţineri.

 

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale cu un nou articol, art.181, în sensul de recunoaştere a activităţii economice desfăşurate de persoana fizică ca PFA ca fiind vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate.

“Perioada în care o persoană fizică autorizată desfăşoară activităţi economice în temeiul prezentei ordonanţe de urgenţă constituie vechime în specialitate cu îndeplinirea următoarelor condiţii: a) activitatea economică pe care o desfăşoară a produs venituri nete în anul supus recunoaşterii vechimii a căror valoare este cel puţin egală cu nivelul a de 12 ori salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii în anul respectiv; b) este înregistrată la registrul comerţului cu un singur cod CAEN de activitate sau cu codul CAEN principal de activitate pentru care se doreşte recunoaşterea vechimii”, prevede proiectul adoptat.

De asemenea, vechimea în muncă şi, după caz, vechimea în specialitate este considerată perioada în care PFA a desfăşurat activitate economică şi a achitat contribuţiile, taxele şi impozitele legale, nefiind luată în considerare perioada în care PFA nu a avut activitate generatoare de venit sau a avut activitatea suspendată.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Articole recente

Guvernul vrea să instituie premiul naţional ,,Ambasador Mihnea Constantinescu” pentru merite deosebite în combaterea antisemitismului, xenofobiei, radicalizării şi discursului instigator la ură

Guvernul vrea să instituie premiul naţional ,,Ambasador Mihnea Constantinescu" pentru merite deosebite în combaterea antisemitismului,…

3 ore ago

Grupul AVAX a semnat un contract de 673,5 milioane de euro pentru centrala electrică de la Mintia, de 1.750 MW

AVAX Group anunță că a semnat un contract cu Mass Group Holding (MGH) Group pentru…

3 ore ago

Elena Maria Sava va exercita atribuţiile preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, în locul lui Sorin Gal

Elena Maria Sava, director general al Direcţiei Generale inspecţie şi supraveghere teritorială a activităţilor miniere…

3 ore ago

Ion Cupă – numit preşedinte al Autorităţii Vamale Române

Ion Cupă a fost  numit preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Autorităţii Vamale…

4 ore ago

Nicoleta Cârciumaru a fost numită preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Nicoleta Cârciumaru a fost numită preşedinte, cu rang de secretar de stat, al Agenţiei Naţionale…

4 ore ago