Politica

Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea împotriva ministrului Educaţiei, intitulată “Pas cu Pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată”

Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea iniţiată de 93 de deputaţi PSD şi Pro România împotriva ministrului Educaţiei, intitulată “Pas cu Pas am ajuns în colaps educaţional – PNL a creat România NeEducată”, potrivit news.ro.

Cei 93 de parlamentari îi reproşează ministrului Educaţiei lipsa de viziune şi de strategie, care a produs panică şi nesiguranţă elevilor, studenţilor, părinţilor lu personalului din învăţământ.

”Nici măcar o dată, în ultimii 30 de ani, românii nu au trăit asemenea momente de haos în Educaţie. Lipsa de viziune şi de strategie a făcut ca toţi cei din sistem – preşcolari, elevi, studenţi, părinţi, bunici şi personal din învăţământ – să trăiască luni de zile în panică şi nesiguranţă. Astăzi, aici, trebuie să punem capăt acestei crize. Ne bazăm pe demisia doamnei ministru dacă această moţiune trece”, afirmă semnataroo moţiunii.

Ei o acuză pe ministrul Momica Anisie că trăieşte în ‘bula ei de la partid’ şi creează şi mai mare haos în sistemul de învăţământ.

”În ultimele două luni am văzut cu toţii ce înseamnă ca un politruc neprofesionist să conducă învăţământul românesc”, susţin deputaţii PSD şi Pro România.

Ei mai afirmă că nici până acum nu se ştie cu exactitate cum se vor desfălura efectiv examenele de Evaluare Naţională şi de Bacalaureat din acest an.

”Credem cu tărie că ministrul Monica Anisie a pierdut dreptul moral de a realiza politicile în domeniul educaţional şi de a exercita conducerea Ministerului Educaţiei şi Cercetării. Din toate aceste considerente expuse anterior, vă cerem să constataţi şi să confirmaţi eşecul acesteia, votând solicitarea noastră de demitere imediată a ministrului Educaţiei şi Cercetării – Monica Anisie!”, se arată în moţiune.

Alte două moţiuni simple împotriva miniştrilor Finanţelor şi Agriculturii au fost adoptate recent de Camera Deputaţilor şi de Senat.

Rolul moţiunii simple este de a prezenta o poziţie legată de o anumită problemă de politică externă sau internă, fără alte consecinţe.

View Comments

  • lipsa de viziune şi de strategie, care a produs panică in toate domeniile, de la "instalarea" ... "democratiei" in Romania, adica acum...30 de ani, cand ne-am asasinat conducatorul cu 4 clase - cismar de meserie !!! - si am pus in loc "destepti" cu facultati, care sa jefuiasca tara, sa desfiinteze tot ce s-a cladit cu sudoare in regimul de trista amintire [?] atunci cant scapasem de datorii la bancile straine si am fi putut fi o tara libera de neocolonialism ! Acum am ajuns o colonie a U.E. si a marelui licurici de peste ocean. Asa ca, "pas cu pas" am ajuns, asa cum se vede cu ochiul liber, nu trebuie sa fii specialist sau analist politic pentru a afirma asta.

Articole recente

Ministerul britanic de Externe îl convoacă pe ambasadorul rus în legătură cu incidentele cu drone din Polonia și România

„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…

3 ore ago

Donald Tusk: Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa) și Belweder

Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…

3 ore ago

Primarul municipiului Hunedoara solicită desecretizarea contractului de privatizare a combinatului siderurgic, din anul 2003

Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…

3 ore ago

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene care ar fi transportat în Congo mercenarii lui Horaţiu Potra, reţinut

Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More