Politica

Camera Deputaţilor dezbate luni moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii; votul – marţi

Camera Deputaţilor urmează să dezbată, luni, moţiunea simplă împotriva ministrului Muncii, Marius Budăi, depusă de 56 de parlamentari USR şi neafiliaţi aparţinând Partidului Forţa Dreptei, iar votul va fi dat marţi.

Iniţial, moţiunea simplă, intitulată intitulată “Marius Budăi – ministrul salvării pensiilor speciale”, trebuia să fie dezbătută săptămâna trecută, însă a fost reprogramată la solicitarea ministrului, care a anunţat că nu poate să fie prezent, fiind în vizită oficială în Regatul Spaniei.

Deputaţii USR şi Forţei Dreptei afirmă, în moţiunea simplă, că sunt “prea multe dovezi privind incompetenţa şi nepăsarea de care dă dovadă” ministrul Budăi, susţinând că acesta “a clădit” un “scut în jurul specialilor şi al pensiilor speciale” şi “a pus în pericol, de dragul unor pensii nesimţite, miliardele pe care ar urma să le primească ţara pentru dezvoltare”.

“A trecut peste un an de când PSD este la Ministerul Muncii, pe care l-a transformat în ministerul salvării pensiilor speciale, dar şi al supraimpozitării muncii celor mai săraci dintre cei care lucrează. Cu sau fără Marius Budăi la Ministerul Muncii este acelaşi lucru. De fapt, Marius Budăi nu munceşte, el nu ratează nicio emisiune TV la care, de fapt, nu spune nimic despre cum salvează pensiile speciale sau despre cum supraimpozitează contractele cu normă parţială. Adevărul este că nici PSD nu îi pasă prea mult de Marius Budăi, pe care l-ar putea sacrifica, la o adică, la rotativă”, se arată în moţiunea simplă, potrivit Agerpres.

Semnatarii au menţionat că mandatul lui Marius Budăi în fruntea ministerului a început cu “două ratări majore” – termenele asumate în programul de guvernare pentru implementarea legii salarizării şi a unei noi legi a pensiilor, iar “eşecul ministrului PSD conduce la punerea în pericol a PNRR”.

În moţiune se susţine că ministrul Muncii a trimis Parlamentului un proiect de lege privind pensiile speciale “vădit neconstituţional”, “care nu trece nicio pensie specială pe contributivitate, cosmetizează doar nişte detalii şi salvează, în fapt, pensiile specialilor”.

Iniţiatorii moţiunii susţin şi că Marius Budăi nu a majorat pensiile “nespecialilor” şi “a susţinut şi a încurajat minciuna” conform căreia 9,4% PIB, stabilit în PNRR, nu i-ar permite creşterea lor. Ei au adăugat şi că recalcularea pensiilor nu s-a făcut, iar inechităţile s-au accentuat.

În schimb, pentru majorarea salariilor la stat s-au găsit bani şi explicaţii, au mai arătat semnatarii moţiunii.

Iniţiatorii moţiunii se referă şi la pensiile administrate privat, susţinând că “se vede cu ochiul liber că PSD şi Marius Budăi au ciudă pe sistemul de pensii private – Pilonul II, transmiţând informaţii eronate cum că deficitul la bugetul de pensii s-ar datora banilor care se transferă la Pilonul II”.

În moţiune se critică şi programul acordării de vouchere pensionarilor şi persoanelor defavorizate, susţinându-se şi că nu a fost respectat calendarul de creştere a alocaţiilor pentru copii, iar PSD nu a prezentat nicio formulă predictibilă de creştere a salariului minim care să permită angajatorilor să îşi calculeze din timp anvelopa financiară necesară.

“Sunt prea multe dovezi privind incompetenţa şi nepăsarea de care a dat şi dă dovadă Marius Budăi, privind scutul pe care l-a clădit în jurul specialilor şi al pensiilor speciale ale acestora, punând în pericol, de dragul unor pensii nesimţite, miliardele pe care ar urma să le primească ţara pentru dezvoltare. Dacă PNRR va eşua, acest eşec are deja un chip: Marius Budăi din clanul PSD. Domnule Marius Budăi, găsiţi-vă un loc de muncă în sectorul privat pentru a vă demonstra valoarea, pentru că în sectorul public aţi eşuat lamentabil. Dacă vă primeşte cineva în sistemul privat”, se mai menţionează în textul moţiunii.

Articole recente

Trump are o întâlnire multilaterală cu liderii europeni – video – live test

O delegație de lideri europeni, într-un efort coordonat de sprijinire a Kievului, se află la…

29 de minute ago

Nazare: 460.000 de firme inactive, azi, în România; trebuie să punem ordine în modul în care tratăm aceste companii

Combaterea evaziunii fiscale nu poate fi discutată serios fără să fie tratată situaţia firmelor inactive…

2 ore ago

GIP, divizia de investiții a BlackRock, va achiziționa o participație în divizia de captare a carbonului a Eni

Fondul de infrastructură GIP al administratorului de active american BlackRock (BLK.N) a acceptat să cumpere…

2 ore ago

Donbas: Obiectul dorinței lui Putin și punctul central al războiului din Ucraina (CNN)

Pe măsură ce negocierile privind un potențial acord pentru încheierea războiului din Ucraina se intensifică,…

2 ore ago

Zelensky afirmă că obiectivul principal este o pace durabilă și de încredere pentru Ucraina și Europa

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky s-a întâlnit luni cu liderii europeni la ambasada Ucrainei din Washington,…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More