Update articol:

Camera Deputaţilor/ Moţiunea simplă privind agricultura – respinsă de plen

Camera Deputaţilor/ Moţiunea simplă privind agricultura – respinsă de plen
 - poza 1

Moţiunea simplă privind agricultura, intitulată “Când cultivi minciuni, culegi ruşine. Un strigăt pentru salvarea agriculturii româneşti din mâinile incompetenţei”, iniţiată de grupul parlamentar al AUR, a fost respinsă, miercuri, de plenul Camerei Deputaţilor, potrivit Agerpres.

S-au înregistrat 92 de voturi în favoarea moţiunii, 187 pentru respingerea acesteia, trei abţineri, iar un deputat nu a votat.

Liderul AUR, deputatul George Simion, a susţinut că programele derulate de ministrul Agriculturii sunt unele ineficiente.

“Am primit cu toţii un bilanţ de doi ani de program al domnului Barbu ca ministru al Agriculturii, ministru pentru care USR, PSD, PNL, grupul minorităţilor, UDMR a votat pentru ca să-şi continue mandatul. Vedem aici un program care se adresează suinelor. 80% din carnea de porc este importată şi 100.000 de porci avem în minus de când s-a lansat acest program foarte eficient, de altfel. La capitolul de bovine pierdem 10.000 de capete pe an. (…) Domnul ministru a închis târgurile, a distrus gospodăria ţărănească şi nu asigură piaţă de desfacere, nu asigură infrastructură, care pentru agricultori înseamnă irigaţii şi un preţ al energiei favorabil, şi nu oferă condiţii de creditare decente, ci cămătăreşti pentru agricultorii români”, a afirmat Simion.

Potrivit acestuia, “programul “Fermierul” abia acoperă ROBOR, care înseamnă că doar plăteşte băncilor dreptul lor”, iar după aceea fermierii trebuie să se împrumute la dobânzi de 10-15%.

“Din 10.500 de kilometri de canale de irigaţii, active şi funcţionale sunt doar 15%. Astea sunt performanţele domnului ministru şi, dacă dumneavoastră, aici în Parlament, aţi decis că sunt bune politicile lui, noi vom veni săptămâna viitoare cu o replică, cu o “Carte neagră a agriculturii româneşti sub ministeriatul domnului Barbu şi al domnului Stănescu”, a anunţat George Simion.

Deputatul USR Daniel-Codruţ Blaga a explicat că moţiunea a picat pentru că “fermierii nu au nevoie de certuri între partide, ci de soluţii reale la probleme reale”. El susţine că “PSD poate să fie mai implicat” în problemele din agricultură.

“Şi da, este adevărat, agricultura trece printr-o perioadă mai grea. Însă soluţiile nu vor consta niciodată în ţipete, injurii şi promisiuni goale, ci într-o viziune strategică asumată. Iar când te caţeri pe suferinţele unor oameni aflaţi în nevoie, cum sunt fermierii azi, nu ajuţi pe nimeni, poate cel mult pe tine – şi asta este cel mai rău. De altă parte, PSD poate şi ar trebui să fie mai implicat în probleme reale şi actuale din agricultura României. USR nu apără PSD, dar nici nu cădem în capcana AUR”, a precizat Blaga.

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a susţinut că George Simion “nu a înţeles nimic” şi l-a invitat la sediul instituţiei pentru a-l învăţa “cum se face agricultură”.

“Domnule Simion, aţi avut 48 de ore să citiţi această carte, îmi dau seama că n-aţi înţeles nimic. Nu aţi înţeles nimic din ceea ce am prezentat eu. Dacă vorbim de creditare, cred că nu ştiţi că fermierii au credite cu 1,95 dobândă fixă, în agricultură. Doi – dacă vorbiţi de porci, acela e un program de reproducţie de purcei, să nu mai importăm purcei. Trei – dacă mai aveţi nevoie de informaţii pe agricultură, vă aştept la Ministerul Agriculturii să vă învăţ cum se face agricultură în România, nu să bateţi câmpii în Parlament. Mai mult de atât, v-am spus că, dacă vreţi să îmbunătăţiţi ceva la acest material şi împreună pot participa şi la grupul dumneavoastră pentru a stabili cele mai bune căi şi cele mai bune programe pentru fermierii români. Fermierii mici, persoanele fizice, pe certificat de producător nu trebuie să depună e-factura. Uitaţi-vă foarte bine la datele de la INS, pentru că vă uitaţi pe lângă. Credeţi-mă că nu ştiţi să interpretaţi nişte date. Ele nu arată că aduc venituri în PIB, arată ponderea agriculturii, pentru că PIB-ul, dacă nu ştiaţi, 68% este constituit pe parte economică”, a transmis ministrul Barbu.