Energie

Camera Deputaţilor: Obligaţia prosumatorilor de a-şi instala la locul de consum şi de producere baterii de stocare – eliminată

Camera Deputaţilor a decis, miercuri, în urma reexaminării proiectului de aprobare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr 32/2024, eliminarea obligaţiei prosumatorilor de a-şi instala la locul de consum şi de producere baterii de stocare.

Proiectul de lege privind aprobarea OUG 32/2024, care se referă la menţinerea mecanismului de plafonare a preţurilor la energie şi gaze până în primăvara anului 2025 şi în care a fost introdusă şi această obligaţie a prosumatorilor, a fost adoptat iniţial de Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, în data de 26 iunie 2024, iar preşedintele l-a retrimis în Parlament spre reexaminare.

În urma reexaminării, Camera Deputaţilor a făcut mai multe modificări, adoptând varianta Senatului de a elimina şi prevederile care completau cadrul legal de promovare a utilizării energiei din surse regenerabile în sensul în care avizele tehnice de racordare emise/actualizate pentru solicitanţii care sunt sau doresc să devină prosumatori prin instalarea de capacităţi de producere a energiei electrice având puteri instalate cuprinse între 10,8 kW şi 400 kW, cu evacuare de putere în reţeaua electrică de interes public, trebuiau să respecte şi obligaţia de a instala la locul de consum şi de producere instalaţii de stocare.

De asemenea, deputaţii au eliminat şi prevederea potrivit căreia şi prosumatorii existenţi aveau obligaţia de a instala la locul de consum şi de producere instalaţii de stocare, până la data de 31 decembrie 2027.

USR a precizat într-un comunicat că amendamentul de eliminare a obligaţiei prosumatorilor de a instala baterii de stocare a fost formulat de deputata USR Cristina Prună şi senatorul USR Cristian Bordei.

“Dincolo de repararea unor termene din ordonanţă, am reuşit să corectăm marea nedreptate făcută prosumatorilor de energie din România, care erau obligaţi – retroactiv chiar – să-şi instaleze baterii de stocare. Sigur, e nevoie de stocare în sistemul energetic, de aceea am depus şi proiect de lege în acest sens, să fie acordate stimulente pentru dezvoltarea sistemelor de stocare. Însă, să-i obligi pe micii prosumatori, care şi-au instalat panouri fotovoltaice din banii lor sau accesând programul AFM, nu trebuia să rămână în lege”, a transmis, miercuri, în comunicat, Cristina Prună, deputată USR şi vicepreşedintă a Comisiei pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor.

Camera Deputaţilor este for decizional.

Articole recente

Trump joacă golf în Scoţia, înaintea întâlnirii cu Von der Leyen axată pe comerţ

Preşedintele american Donald Trump a jucat golf duminică la complexul său de la Turnberry, în…

20 de minute ago

Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică în urma furtunii de sâmbătă seară

Peste 2200 de consumatori din judeţul Bihor nu au în continuare energie electrică, după furtuna…

22 de minute ago

Prima reacție a lui Ilie Bolojan în scandalul Dragoș Anastasiu: “Sigur veți avea, până după amiază, o declarație”

Premierul Ilie Bolojan a avut o primă reacție duminică, la câteva zile după ce informații…

3 ore ago

China publică un plan de acțiune privind IA la câteva zile după SUA, pe fondul intensificării cursei tehnologice globale

Sâmbătă, China a lansat un plan de acțiune global pentru inteligența artificială, care solicită cooperarea…

3 ore ago

Palantir se alătură listei celor mai valoroase 20 de companii din SUA, cu o creștere a valorii acțiunilor de peste două ori în 2025

Acțiunile Palantir au crescut cu peste 2% vineri, atingând un nou record. Furnizorul de software…

4 ore ago

Comisarii ANPC au dat amenzi de peste 250.000 lei pe litoral, sâmbătă noaptea

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au dat amenzi de peste 250.000 de lei în urma…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More