International

Camera Reprezentanţilor a SUA a adoptat bugetul; o aliată a lui Trump îl ameninţă pe preşedintele republican al Camerei cu demiterea

O aleasă care fac parte din nucleul dur republican susţinător al fostului preşedinte Donald Trump, Marjorie Taylor Greene, a depus vineri o moţiune pentru destituirea preşedintelui republican al Camerei Reprezentanţilor a SUA, Mike Johnson, de asemenea un apropiat al lui Trump, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Această manevră procedurală, la care nimeni nu se aştepta, survine după ce Camera Reprezentanţilor a votat bugetul pentru anul fiscal octombrie 2023 – septembrie 2024, care nemulţumeşte numeroşi congresmeni republicani şi este rezultatul unui compromis între democraţii preşedintelui Joe Biden şi republicani pentru evitarea unui “shutdown”, adică închiderea parţială a Administraţiei federale a SUA, ce ar rămâne fără fonduri începând de sâmbătă, când expiră un acord de finanţare provizorie.

Marjorie Taylor Greene îl acuză acum de “trădare” pe colegul său de partid Mike Johnson, care este preşedinte al Camerei Reprezentanţilor şi a participat la negocierile cu democraţii asupra bugetului. Acest buget “este un atac atroce împotriva poporului american”, mai spune aleasa republicană din statul Georgia. “Am introdus o moţiune de destituire (a lui Mike Johnson). Dar este mai mult un avertisment decât o demitere”, a adăugat ea.

Predecesorul lui Mike Johnson, Kevin McCarthy, a plătit şi el în urmă cu câteva luni preţul negocierilor dure asupra bugetului şi a fost demis în octombrie într-un vot istoric după ce colegii săi de partid apropiaţi ai lui Trump l-au acuzat că nu a apărat îndeajuns interesele Partidului Republican.

Votat în Camera Reprezentanţilor, bugetul va merge în Senatul majoritar democrat, dar nu este clar dacă acesta îl va vota până la miezul nopţii, astfel că un scurt “shutdown” este totuşi posibil.

Un punct major de divergenţă între democraţi şi republicani, ce a întârziat ajungerea la un compromis şi este un subiect major de campanie pentru alegerile prezidenţiale, priveşte politica privind imigraţia, republicanii reproşându-le democraţilor atitudinea îngăduitoare faţă de valul de migranţi clandestini ce intră în SUA pe la graniţa cu Mexic. Compromisul la acest capitol prevede în buget, printre alte măsuri, angajarea a zeci de mii de agenţi pentru poliţia de frontieră.

Textul legii bugetului, de 1.012 pagini, cuprinde şi măsuri cu implicaţii serioase asupra politicii externe a SUA, cum ar fi de pildă interzicerea finanţărilor americane destinate agenţiei ONU pentru refugiaţii palestinieni, UNRWA, după ce Israelul a acuzat angajaţi ai acesteia că au participat la atacul efectuat de gruparea Hamas pe 7 octombrie.

Interzicerea acestei finanţări este criticată de aripa cea mai de stânga a Partidului Democrat. “Voi vota împotriva acestui proiect de lege care interzice ajutorul pentru copiii din Gaza care mor de foame”, a anunţat pe reţeaua socială X congresmanul progresist Ro Khanna.

În acelaşi proiect de lege se regăsesc şi o serie de măsuri care nu sunt legate neapărat de buget, cum ar fi interdicţia, cerută de republicani, ca ambasadele SUA să expună drapelul curcubeu al comunităţii LGBT+, cum aveau obiceiul să procedeze unele dintre aceste ambasade cu ocazia “lunilor mândriei”

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

7 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

7 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

7 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

11 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More