Categories: Fără categorie

Campionii mediului de afaceri, premiați de Camera bucureșteană la Topul firmelor

Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti (CCIB) organizează miercuri, 5 octombrie, ediţia a XXIX-a a TOPULUI FIRMELOR DIN BUCUREŞTI, eveniment tradițional pentru cea mai dinamică și solidă comunitate de afaceri a țării, cea din Capitală.

La Gala de înmânare a premiilor participă, alături de manageri ai celor mai performante companii bucureştene, reprezentanţi ai administraţiei centrale și locale, dar și ai unor organizaţii neguvernamentale – asociaţii profesionale, camere de comerţ şi organizaţii patronale.

„Performanțele celor aflați în top la această ediție sunt cu atât mai meritorii cu cât au fost răsplătite rezultatele obținute în 2021, al doilea an marcat de criza economică și sanitară generată de pandemia de Covid-19. Anul acesta, mai mult ca niciodată, premiem viziunea, reziliența și capacitatea de adaptare a modelelor de business la un mediu economic și social volatil, complicat de reașezarea lanțurilor de aprovizionare și distribuție. Chiar și în aceste condiții dificile, comunitatea de afaceri din capitală s-a dovedit a fi, încă o dată, la înălțime”, afirmă Iuliu Stocklosa, preşedintele Camerei bucureştene.

Laureaţii topului au fost stabiliţi conform unei metodologii complexe și riguroase, aplicate unitar la nivelul sistemului cameral. În stabilirea clasamentelor finale au fost luaţi în calcul indicatori precum: cifra de afaceri netă, profitul din exploatare, rata profitului din exploatare, eficienţa utilizării resurselor umane și al capitalului angajat, calculaţi în baza a 16 elemente extrase din situaţiile financiare depuse de companii la Ministerul Finanţelor Publice şi la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Dintre cele 156.777 firme cu sediul social în Capitală, care au depus bilanţul aferent anului 2021, au îndeplinit criteriile de eligibilitate 56.760 firme, în creștere cu 15,6% față de anul precedent. Dintre acestea, premiem 7.251 firme (+4,2%, comparativ cu ediția precedentă).

În ceea ce priveşte structura pe domenii de activitate, cele mai multe companii premiate de Camera bucureşteană activează în domeniul serviciilor (35% din total), fiind urmate de firmele din domeniul comerţului (28%) şi de cele cu profil industrial (20%). De asemenea, o pondere de 6% revine sectoarelor construcţiilor, cercetare, dezvoltare şi high-tech, turismul concentrează 3% dintre firmele premiate, iar din agricultură, silvicultură şi pescuit provin 2%.

Pentru realizarea unui clasament cât mai obiectiv, în cadrul fiecărei grupe sunt premiate companiile pe cinci clase de mărime: întreprinderi foarte mari, mari, mijlocii, mici si microîntreprinderi.

Cele 7.251 companii aflate în Top au realizat o cifră de afaceri de 96 mld. euro, în creştere cu 15% faţă de anul trecut, un profit din exploatare de peste 9,6 mld. euro (+31% fata de ediţia precedentă). În cadrul acestor companii lucrează 536 mii salariaţi, în creștere cu 7% comparativ cu ediția precedentă a Topului.

Laureaţii fac parte din cea mai dinamică şi importantă comunitate de afaceri a ţării. Cu o rată a şomajului de doar 1,08% faţă de 2,56% la nivel naţional, Capitala concentrează 22% din totalul firmelor active din România, 21% din totalul salariaţilor ţării, aproape 30% din suprafaţa de vânzare şi din desfacerile cu amănuntul la nivel naţional, 19% din valoarea exporturilor româneşti, 31% din valoarea importurilor realizate de România şi circa 60% din activitatea de cercetare ştiinţifică a ţării.

Pe lângă distincţiile acordate pentru rezultatele economice obţinute în anul 2021, în cadrul evenimentului sunt decernate trofee de excelenţă companiilor care în ultimii cinci ani s-au clasat pe podium în competiţia elitelor, trofeul „George G. Assan”, pentru „Brandul românesc al anului”, trofeul „Ioan V. Socec”, precum şi o serie de premii speciale unor companii multinaționale și cu capital autohton, precum și unor instituții de presă.

Articole recente

Indicele ROBOR la trei luni a scăzut vineri la 6,64% pe an

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum…

2 minute ago

Guvernul Ungariei vrea să proteje industria şi locurile de muncă după acordul comercial SUA-UE

Guvernul Ungariei elaborează planuri pentru a proteja locurile de muncă şi industria ţării, după acordul…

4 minute ago

Inundațiile din Suceava: sute de dosare de daună au fost deja deschise. Procesul este în plină desfășurare (UNSAR)

Proprietarii locuințelor asigurate din Județul Suceava care au fost afectate de inundațiile din ultimele zile…

7 minute ago

Preşedintele Trump ordonă construirea unei săli de bal uriaşe la Casa Albă

Preşedintele american Donald Trump, care remodelează Casa Albă după gusturile sale, va adăuga o sală…

34 de minute ago

Ministrul de Externe cere Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei din faţa unei clădiri publice

Ministrul Afacerilor Externe, Oana Ţoiu, a solicitat Primăriei Tulcea să îndepărteze steagul Rusiei arborat în…

36 de minute ago

Iranul respinge acuzaţiile de tentative de “asasinat şi răpiri” în străinătate aduse de SUA şi alte ţări occidentale

Iranul a respins acuzaţiile de tentative de "asasinat şi răpiri" în străinătate pe care i…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More