International

Canada: China denunţă acuzaţiile de amestec în alegeri

China a denunţat “puternic” acuzaţiile de amestec în ultimele alegeri federale din Canada, menţionate în rapoartele serviciilor de informaţii ale ţării, calificându-le ca “defăimătoare”, informează AFP, potrivit Agerpres.

Consulatul general chinez din Vancouver, în vestul Canadei, şi-a exprimat “nemulţumirea puternică şi opoziţia fermă” faţă de afirmaţiile apărute în ziarul The Globe and Mail, care se bazează pe documente confidenţiale, potrivit unui comunicat de presă publicat sâmbătă seara.

Autorităţile chineze subliniază în special că Beijingul a repetat “de mai multe ori” că “nu a intervenit niciodată în alegerile sau în treburile interne ale Canadei în vreun fel” şi că astfel de acuzaţii media ar putea “aduce atingere” relaţiilor bilaterale.

Potrivit unor rapoarte ale serviciilor de informaţii canadiene, obţinute de cotidian, regimul chinez i-a folosit pe unii din diplomaţii săi pentru a desfăşura campanii de dezinformare care au urmărit realegerea unui guvern liberal minoritar în 2021 – considerat partidul cel mai favorabil Beijingului – lăsând deoparte anumiţi candidaţi conservatori.

Întrebat vineri pe această temă, premierul Justin Trudeau a susţinut că ultimele alegeri câştigate de guvernul său au fost perfect legitime, recunoscând în acelaşi timp că este “conştient” de câţiva ani de încercările chineze de a se amesteca în procesul democratic canadian.

La Ottawa, o comisie parlamentară analizează deja acuzaţiile conform cărora China ar fi intervenit în campania electorală din 2019 pentru a sprijini 11 candidaţi, în majoritate liberali.

Relaţiile dintre China şi Canada s-au deteriorat puternic în ultimii ani, în special după arestarea de către autorităţile canadiene, la cererea Statelor Unite, a directoarei financiare a Huawei, Meng Wanzhou, în 2018.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

54 de minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

o oră ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

o oră ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More