Update articol:

Canada consideră “necesară” recunoaşterea statului palestinian fără să îşi facă “iluzii” (Carney)

Premierul canadian Mark Carney a afirmat luni că “nu îşi face nicio iluzie” cu privire la impactul concret pe care îl va avea recunoaşterea statului Palestina, dar a considerat-o “necesară” pentru a contracara un guvern israelian care se opune existenţei sale, notează AFP, potrivit Agerpres.

Canada se numără printre un grup de ţări occidentale, inclusiv Regatul Unit, Australia şi Portugalia, care au recunoscut statul palestinian duminică, în timp ce Emmanuel Macron a făcut acest lucru luni de la tribuna Naţiunilor Unite, în deschiderea Adunării Generale anuale la New York.

“Nu ne face nicio iluzie: acesta nu este un panaceu”, a declarat Carney la un forum organizat de un think-tank american la New York, arătându-se conştient de faptului că anunţul recunoaşterii va avea un efect limitat, mai ales în faţa opoziţiei înverşunate a Israelului şi a Statelor Unite.

Prim-ministrul canadian, însă, a considerat-o “necesară”, deoarece capacitatea “de autodeterminare a poporului palestinian este pe cale să fie ştearsă”.

“În timp ce politica declarată a guvernului israelian este că nu va exista niciodată un stat palestinian, (…) ceea ce încercăm să realizăm este să menţinem (problema statului palestinian) în prim-plan”, a explicat el.

“Facem tot ce putem, recunoscând în acelaşi timp limitele”, a adăugat Carney, precizând că Ottawa doreşte să vadă apariţia unui “stat palestinian sionist” susţinând dreptul Israelului la existenţă.

Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, care va vorbi vineri la ONU, a afirmat că guvernul său va extinde aşezările evreieşti din Cisiordania ocupată, ca reacţie la recunoaşterea statului palestinian.

Preşedintele american Donald Trump consideră această recunoaştere o “recompensă” pentru Hamas, a indicat luni purtătoarea sa de cuvânt. 

BVB | Știri BVB

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (22/09/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

SINTEZA S.A. (STZ) (22/09/2025)

Demisia din functia de Director General si din functia de Presedinte CA

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (22/09/2025)

Scrisoare de indrumare a CR referitoare la AGOA din 29 septembrie 2025

Sphera Franchise Group (SFG) (22/09/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 17-19.09.2025

UAMT S.A. (UAM) (22/09/2025)

Actualizari procedura de concordat preventiv