Update articol:

Canada: Demisia unui responsabil al anchetei privind presupusele ingerinţe chineze

canada Sursa foto: Pixabay

Un înalt responsabil însărcinat cu anchetarea suspiciunilor de ingerinţă a Beijingului în ultimele două alegeri federale din Canada şi-a prezentat vineri demisia, după o campanie a opoziţiei punând sub semnul întrebării legitimitatea sa, notează AFP, potrivit Agerpres.

Ales de Justin Trudeau pentru a îndeplini această misiune delicată, David Johnston a fost criticat în special pentru apropierea sa de premierul canadian.

Johnston, un fost guvernator general al Canadei, şi-a justificat demisia prin “climatul extrem de partizan” din jurul numirii şi muncii sale.

Într-un raport de etapă publicat la sfârşitul lui mai, David Johnston a subliniat amploarea tot mai mare a tentativelor de influenţă străină în Canada, dar nu a cerut o anchetă publică, din cauza sensibilităţii informaţiilor legate de securitatea naţională.

El avea prevăzut să asculte, cu începere de luna viitoare, mărturii ale membrilor diasporei chineze vizaţi de presupuse acte de intimidare. Raportul final era aşteptat pentru octombrie.

Premierul Justin Trudeau l-a numit pe David Johnston în martie, guvernul său fiind sub presiune mai multe săptămâni pentru a explica scurgerile de la serviciile de informaţii ale ţării care detaliau presupusele tentative de ingerinţă a Beijingului, al doilea partener comercial ca mărime al Canadei.

Aceste dezvăluiri au fost publicate de media canadiene într-o serie de articole în care era vorba în special de o chestiune de finanţare secretă sau de implicare în campania anumitor candidaţi.

Beijingul a dezminţit “ferm” aceste acuzaţii, într-un context de relaţii chino-canadiene degradate, mai scrie AFP. A

BVB | Știri BVB

TTS (TRANSPORT TRADE SERVICES) (TTS) (18/08/2025)

Disponibilitate vot on-line AGOA 21.08.2025

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (18/08/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 11.08.2025 - 14.08.2025

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (18/08/2025)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018

SSIF BRK FINANCIAL GROUP SA (BRK) (18/08/2025)

Schimbari in conducerea Societatii

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (18/08/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 11.08.2025-14.08.2025