Politica

Canada: Premierul Justin Trudeau, în ofensivă în timpul primei dezbateri electorale televizate

Premierul canadian Justin Trudeau, aflat la sfârşit de mandat, a trecut la ofensivă, joi, împotriva principalului său adversar conservator, cu mai puţin de trei săptămâni înainte de alegerile legislative, în cadrul primei dezbateri televizate consacrate în special pandemiei, informează vineri AFP, potrivit Agerpres.

Pentru această primă dezbatere, cei patru lideri ai principalilor partide au vorbit în franceză: Justin Trudeau din partea liberalilor, Erin O’Toole din partea conservatorilor, Jagmeet Singh din partea Noului Partid Democrat (NPD, de stânga) şi Yves-Francois Blanchet, din partea Blocului Quebecoaz (secesionist).

Liderul liberal, care a declanşat la mijlocul lui august alegeri anticipate, la mai puţin de doi ani de cele precedente, se află într-o situaţie dificilă în acest început de campanie. Pariul său era de a forma din nou o majoritate, pierdută în timpul celui de-al doilea mandat al său.

Sondajele arată un avans al conservatorilor conduşi de Erin O’Toole, care până acum era puţin cunoscut marelui public.

“Nu vă cunoaşteţi dosarul, domnule O’Toole!”, “Nu aţi evaluat niciuna dintre reformele voastre. Nu este o abordare serioasă”, i-a reproşat Justin Trudeau principalului său opozant. El l-a acuzat de joc dublu în anumite dosare precum sănătatea, cu un sistem medical “cu două viteze”, sau armele de foc.

“Justin Trudeau îşi va pune interesele în faţa intereselor canadienilor”, a afirmat Erin O’Toole cu privire la declanşarea de noi alegeri, un atac reluat de şefii altor partide, care au denunţat calculul politic al liderului liberal.

O’Toole s-a prezentat ca o “schimbare” în faţa “imobilismului” lui Trudeau. “Conservatorii vor acţiona”, a promis Erin O’Toole în franceză, o limbă pe care el o stăpâneşte mai puţin bine ca alţi lideri. “Trebuie să oprim cheltuielile fără limită”, a adăugat el.

Alte două dezbateri, organizate de un grup de mass-media, sunt prevăzute pentru 8 septembrie în franceză şi pe 9 septembrie în engleză.

Lidera Partidului Verde, Annamie Paul, prima femeie de culoare în fruntea unui partid federal, se va alătura celor patru lideri în timpul viitoarelor dezbateri.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

8 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

8 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

10 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More