International

Canada, victimă a ingerinţei străine în alegerile sale (comisie de anchetă)

Ultimele alegeri canadiene, care au adus din nou la putere guvernul liberal al premierului Justin Trudeau, au fost vizate de ingerinţa străină, a concluzionat vineri o comisie de anchetă publică, asigurând însă că acest lucru nu a schimbat rezultatul scrutinelor, transmite AFP, potrivit Agerpres.

“Acte de ingerinţă străină au fost comise în timpul ultimelor două alegeri generale federale, dar nu au subminat integritatea sistemului nostru electoral, a cărui soliditate nu a fost zdruncinată”, a declarat Marie-Josee Hogue, şefa acestei comisii pentru ingerinţa străină.

“Partidul Liberal ar fi preluat puterea cu sau fără interferenţă străină în 2019 şi 2021″, conchide acest prim raport de progres, publicat după 21 de zile de audieri cu şefii agenţiilor de informaţii, înalţi oficiali şi lideri politici canadieni.

De luni de zile, suspiciunile privind interferenţa Chinei în alegerile din Canada au pus guvernul sub presiune şi au condus la lansarea în septembrie a unei anchete publice pe acest subiect.

Raportul publicat vineri documentează aceste manevre străine:”Ţările străine folosesc o serie de tactici pentru a interfera cu democraţia canadiană”, cum ar fi “darea de mită”, “şantajul”, “proferarea de ameninţări”, “oferirea de sprijin financiar”, în special candidaţilor politici,”lansarea de atacuri cibernetice” sau chiar “realizarea de campanii de dezinformare”.

Comisia indică faptul că, potrivit serviciilor de informaţii canadiene, China este “de departe cea mai mare ameninţare la adresa spaţiului electoral canadian”.

Aceste constatări sunt “preliminare” şi un raport final este aşteptat la sfârşitul anului, în luna decembrie.

“Nu vom aştepta raportul final pentru a continua să ne consolidăm măsurile”, a răspuns Dominic LeBlanc, ministrul Securităţii Publice şi Instituţiilor Democratice, precizând că guvernul a salutat aceste concluzii iniţiale.

Luna trecută, prim-ministrul Justin Trudeau a depus mărturie în faţa acestei comisii, considerând că eforturile pe care guvernul său le-a făcut pentru a contracara tentativele de interferenţă au fost încununate cu succes.

China a negat constant acuzaţiile de interferenţă, pe fondul tensiunilor diplomatice dintre cele două ţări. 

Articole recente

Rusia speră la noi discuţii cu SUA în această toamnă

Rusia speră că o nouă rundă de discuţii poate fi programată cu reprezentanţi ai SUA…

o oră ago

ANALIZĂ XTB: Petrolul înregistrează scăderi importante ale prețurilor. De ce se află sub presiune și cine poate profita?

Pe piețele globale se observă o reducere evidentă a prețurilor petrolului, înregistrând scăderi de jumătate…

3 ore ago

Sondaj Avangarde: 57% dintre români, de acord cu alocarea a 5% din PIB pentru Apărare

Aproximativ 57% dintre români sunt de acord ca țara noastră să aloce 5% din PIB…

3 ore ago

Trump şi Zelenski ar urma să se întâlnească săptămâna viitoare pentru a discuta despre eforturile de pace din Ucraina, anunţă Marco Rubio

Preşedintele american Donald Trump se va întâlni „probabil” cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski săptămâna…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More