International

Canada: Viitorul premier promite un transfer “rapid” al puterii

Viitorul premier al Canadei, Mark Carney, a anunţat luni că va prelua rapid de la Justin Trudeau funcţia de şef al guvernului, dar fără a confirma data intrării sale în funcţie, notează AFP, potrivit Agerpres.

“Tocmai am avut o discuţie lungă cu premierul pe probleme legate de tranziţie. Se va face rapid”, a precizat el în faţa jurnaliştilor la o zi după alegerea sa triumfală la conducerea Partidului Liberal.

Cei doi au discutat, de asemenea, despre “problemele de cea mai mare importanţă pentru ţară, în special relaţiile canadiano-americane”, dar Carney a refuzat să spună mai multe cât timp nu este în funcţie.

Potrivit mai multor media canadiene, Mark Carney ar putea prelua mandatul chiar de miercuri, după depunerea jurământului în faţa guvernatorului general, reprezentant al regelui Charles al III-lea, şeful statului Canada.

Fostul bancher de 59 de ani, novice în politică, a fost ales cu o majoritate covârşitoare lider al Partidului Liberal din Canada, duminică, luându-i locul lui Justin Trudeau, care şi-a anunţat demisia la începutul lunii ianuarie, după aproape un deceniu la putere.

“Ştim că aceasta este o perioadă crucială pentru ţara noastră”, a subliniat cel care a făcut campanie promiţând să îi facă faţă lui Donald Trump.

Preşedintele american a lansat un război comercial împotriva Canadei, impunând taxe vamale pentru produsele canadiene, şi nu încetează să-şi afirme dorinţa ca vecinul canadian să devină “al 51-lea stat american”.

“Americanii să nu se mintă. Atât în comerţ, cât şi în hochei, Canada va câştiga”, a declarat viitorul premier duminică seara cu referire inclusiv la rivalitatea sportivă între cele două ţări, instrumentalizată recent de Donald Trump.

Carney ar putea să nu rămână foarte multă vreme în această funcţie, deoarece Canada urmează să organizeze alegeri cel târziu în octombrie, iar analiştii prevăd chiar că votul va fi declanşat în săptămânile următoare.

Deocamdată, conservatorii lui Pierre Poilievre sunt în frunte în intenţiile de vot, reaminteşte AFP. 

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

6 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

6 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

6 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

10 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More