Update articol:

Canada vrea o coaliţie cu Europa pentru a face faţă taxelor lui Trump

canada Sursa foto: Pixabay
Ministrul Afacerilor Externe din Canada, Melanie Joly, a declarat luni că lucrează în vederea creării unei “coaliţii” cu ţările europene pentru a face front comun în faţa ameninţărilor legate de taxe ale preşedintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

Joly, care se află într-un tur de peste o săptămână în Europa şi Africa, a declarat într-o teleconferinţă cu presa canadiană, că “trebuie să fim capabili să facem faţă imprevizibilităţii preşedintelui Trump”.

“Este important ca aliaţii care sunt vizaţi de această ameninţare să lucreze împreună şi să lucreze ca şi o coaliţie, cu aceleaşi tipuri de contramăsuri, pentru a răspunde taxelor”, a continuat ea.

Ministrul canadian de Externe a subliniat că acesta este motivul pentru care zilele trecute a călătorit la Paris, Londra, Munchen şi Bruxelles. Turul, care a inclus şi prezenţa sa la Johannesburg (Africa de Sud) pentru a participa la reuniunea miniştrilor de Externe din G20, se va încheia marţi în capitala britanică.

Declaraţiile lui Joly au avut loc în acelaşi timp cu anunţul de luni al lui Donald Trump că taxele de 25% pentru principalii săi doi parteneri comerciali, Canada şi Mexic, “merg înainte”.

Taxele, care au fost instituite la începutul lunii februarie, sunt suspendate până pe 4 martie.

“Taxele merg înainte, aşa cum a fost prevăzut”, a afirmat Trump într-o conferinţă de presă la Washington.

Canada a atenţionat că taxele vor provoca o gravă criză economică în America de Nord, cu distrugerea a zeci de mii de locuri de muncă de ambele părţi ale frontierei.

BVB | Știri BVB
PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (02/02/2026)

Modificare in Componenta Consiliului de Administratie

AGRICOVER HOLDING- Bonds 2026 (AGV26E) (02/02/2026)

Rambursare principal si plata dobanda

ELECTROMAGNETICA SA (ELMA) (02/02/2026)

Demersuri privind vanzarea masinilor de injectie mase plastice

INFINITY CAPITAL INVESTMENTS S.A. (INFINITY) (02/02/2026)

Autorizare A.S.F. reducere capital social

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF BET BRK (BKBETETF) (02/02/2026)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie