Update articol:

Cancelarul Olaf Scholz va efectua prima sa vizită în Asia Centrală

Olaf Scholz Olaf Scholz / Sursa foto: facebook.com/olafscholz

Cancelarul german, Olaf Scholz, va efectua la mijlocul lunii septembrie prima sa vizită în Asia Centrală, a anunţat vineri purtătorul său de cuvânt, într-un moment în care ţările occidentale încearcă să-şi consolideze cooperarea cu ţările din regiune aliniate tradiţional cu Moscova, notează AFP, potrivit Agerpres.

Cancelarul va sta în Uzbekistan şi Kazahstan între 15 şi 17 septembrie şi va participa la un summit regional, a indicat purtătorul său de cuvânt, Steffen Hebestreit.

Această vizită are loc la un an după ce Scholz i-a primit la Berlin pe liderii a cinci ţări din Asia Centrală pentru discuţii privind cooperarea, în contextul unei lupte cu China şi Rusia pentru influenţă în regiune.

“Uzbekistanul şi Kazahstanul sunt pentru noi ţări-cheie şi parteneri apropiaţi”, a subliniat Hebestreit.

“Căutăm să ne aprofundăm cooperarea cu ei, în special în domeniile ştiinţei, economiei, energiei, conectivităţii şi materiilor prime”, a adăugat el.

Scholz va participa în Kazahstan pe 17 septembrie la o întâlnire C5+1 cu liderii din Kazahstan, Kîrgîzstan, Uzbekistan, Turkmenistan şi Tadjikistan.

El va fi însoţit de o delegaţie economică, a precizat purtătorul de cuvânt.

Invazia Ucrainei de către Rusia în 2022 a scos în evidenţă interesele marilor puteri în Asia Centrală, unde Moscova încearcă să-şi menţină influenţa, iar China să-şi consolideze prezenţa prin proiectul său de infrastructură “Noile drumuri ale mătăsii”.

Occidentul se luptă şi el pentru a juca un rol în această regiune importantă din punct de vedere strategic, bogată în gaze şi petrol şi reprezentând o rută crucială de transport între Asia şi Europa. 

BVB | Știri BVB
AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (04/11/2025)

Achizitionare Global Engineering Services & Solutions S.R.L.

SIMTEL TEAM (SMTL) (03/11/2025)

Inregistrarea operatiunii de majorare a capitalului social la ONRC

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (03/11/2025)

Semnarea unui contract semnificativ - livrare cursuri de securitate cibernetica

ROMCARBON SA (ROCE) (03/11/2025)

Convocare AGAO din 10/11.12.2025

FONDUL DESCHIS DE INVESTITII ETF ENERGIE PATRIA-TRADEVILLE (PTENGETF) (03/11/2025)

Notificare cu privire la numarul de titluri de participare aflate in circulatie