Conflictul din Orientul Mijlociu a perturbat comerțul prin Strâmtoarea Ormuz, iar impactul său s-ar putea extinde mult dincolo de piețele energetice, riscând o creștere bruscă a prețurilor globale la alimente, întrucât strâmtoarea este o arteră cheie pentru îngrășăminte, esențiale pentru agricultura globală.
Când citim că tensiunile și conflictele la nivel global pot perturba transporturile sau că mari producători opresc temporar instalații, pare o știre îndepărtată. Dar efectul este cât se poate de local.
Efectul domino devine clar atunci când lanțul este privit în ansamblu: un conflict îndepărtat, rute comerciale perturbate, îngrășăminte mai scumpe, fermieri sub presiune și, în final, prețuri mai mari la alimente.
În realitate, îngrășămintele sunt unul dintre cele mai puțin vizibile elemente din costul alimentelor, dar unul dintre cele mai importante. Atunci când prețul lor crește sau când accesul devine incert, întregul lanț alimentar începe să resimtă presiunea.
Lanțul este simplu: îngrășăminte mai scumpe înseamnă costuri mai mari pentru fermieri, iar costuri mai mari pentru fermieri ajung, inevitabil, în prețul alimentelor.
Când lanțul dintre energie și agricultură se rupe, efectul se vede în farfurie.
Volatilitatea pieței îngrășămintelor nu este doar o problemă agricolă. Este o problemă economică.
Într-o țară în care agricultura contează, asta este o problemă de stabilitate, potrivit analiștilor consultați de Financial Intelligence din domeniul agriculturii: “Aici apare întrebarea incomodă: cât de dependentă vrea să fie România de importuri? Pentru că importurile nu vin din „piața globală” ca dintr-un nor neutru. Vin din regiuni concrete, cu riscuri concrete.
Într-o lume stabilă, această dependență poate părea acceptabilă. Într-o lume marcată de tensiuni geopolitice, ea devine rapid o vulnerabilitate economică.”
De aceea, capacitatea internă de producție de îngrășăminte nu este un subiect de nișă. Este o chestiune strategică, ne-a spus un analist: “Azomureș a fost, de-a lungul timpului, unul dintre jucătorii industriali care au ancorat agricultura românească într-o logică de stabilitate: să existe, măcar parțial, producție locală pentru un input fără de care nu faci agricultură modernă.
Sigur, există discuții despre investiții, despre model economic, despre rolul statului și al companiilor de stat. Dar, în acest moment, întrebarea esențială nu este „cine cedează într-o negociere”, ci cine își asumă o decizie care protejează fermierii români.
Îngrășămintele nu sunt despre o singură companie. Sunt despre capacitatea României de a nu fi luată prin surprindere atunci când lumea se schimbă peste noapte.
Fiecare an în care Azomureș nu produce la capacitate este un an în care România pierde mai mult decât pierde Azomureș. E nevoie de decizie strategică, acum.”
La nivel global, analiștii avertizează că perturbările din Orientul Mijlociu ar putea duce la creșterea costurilor agricole, reducerea randamentelor culturilor și, în cele din urmă, la scumpirea alimentelor.
| Știri BVB