International

Cântăreaţa Shakira, vizată de o nouă anchetă privind o presupusă fraudă fiscală în Spania

Cântăreaţa columbiana Shakira, supranumită regina muzicii pop latino, este vizată de o nouă anchetă privind o presupusă fraudă fiscală săvârşită în 2018, a anunţat joi un tribunal din Spania, potrivit Reuters, precizează Agerpres.

Interpreta hitului ”Hips Don’t Lie”, care a vândut milioane de discuri la nivel global, este deja anchetată într-o procedură juridică în Spania şi urmează să apară în faţa instanţei în cea de-a doua parte a anului 2023 într-un caz separat, ce vizează suma de peste 14,5 milioane de euro reprezentând taxe neachitate şi datorate în perioada 2012-2014.

În acel caz, procurorul a cerut o pedeapsă de până la opt ani de închisoare pentru vedeta în vârstă de 46 de ani, al cărei nume complet este Shakira Isabel Mebarak.

Tribunalul din oraşul Esplugues de Llobregat (nord-est), în apropiere de Barcelona, nu a oferit alte detalii în declaraţia sa de joi, iar procurorul nu a răspuns imediat unei solicitări a Reuters.

Echipa de avocaţi ai Shakirei a spus că nu a primit nicio înştiinţare şi că a aflat de noua anchetă prin intermediul presei.

”Echipa de avocaţi nu va face niciun comentariu înainte ca înştiinţarea să ajungă la ea prin canalele formale şi legale stabilite”, au spus aceştia într-un comunicat.

Shakira locuieşte acum în Miami şi va trebui să fie notificată personal la noua ei adresă, au mai spus avocaţii.

”Aşa cum a mai declarat în numeroase ocazii, Shakira a afirmat că a acţionat întotdeauna potrivit legii şi sub îndrumarea celor mai buni experţi fiscali. În prezent, se concentrează asupra vieţii ei artistice în Miami şi este calmă şi încrezătoare că problemele ei fiscale se vor rezolva favorabil”, au adăugat aceştia.

Shakira a fost timp de 11 ani într-o relaţie cu fostul fundaş al FC Barcelona Gerard Pique, iar cei doi sunt părinţii a doi copii.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

32 de minute ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

34 de minute ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

2 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

2 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

2 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More