Gaze naturale

Capitalizarea bursieră a Transgaz a crescut de peste 2 ori față de anul listării, la peste 700 milioane euro; valoarea dividendelor plătite acționarilor în cei 15 ani de la listare a fost de aproximativ 4 miliarde lei

Transgaz împlinește mâine 15 ani de la listarea la Bursa de Valori București.

Oferta Publica Inițiala (IPO) derulată în urmă cu 15 ani a fost una de mare succes pentru piața de capital, fiind o premieră românească sub trei aspecte: cea mai mare valoare a unei oferte pusă în vânzare, cea mai mare cerere de acțiuni din România, primul IPO din România căruia i-a fost atașat un nou instrument financiar numit “drepturi de alocare”, scriindu-se în acest fel o pagină importantă atât în istoria și evoluția companiei cât și a pieței de capital din România, arată compania într-un comunicat.

Între timp, în septembrie 2020, Bursa de Valori București a devenit în mod oficial piață emergentă, depășind statutul de piață de frontieră, ceea ce a însemnat o confirmare a calității pieței de capital românești și a calității actului managerial al companiilor tranzacționate pe această piață.

Compania a transmis: “Urmare a faptului că este companie tranzacționată la BVB, SNTGN Transgaz SA a câștigat foarte mult în ceea ce privește capitalul reputațional, atât din prisma know-how-ului managerial, cât și a rigorilor de transparență, comunicare și relații cu investitorii și a întregii experiențe acumulate conlucrând în condiții excelente cu toate instituțiile pieței de capital.

Împreună am reușit să facem performanță și să implementăm proiecte de investiții strategice, care au făcut ca România să devină un pol regional de securitate energetică și un jucător activ și interesant pentru partenerii instituționali internaționali.

Capitalizarea bursieră a SNTGN Transgaz SA a crescut de peste 2 ori față de anul listării, ajungând în prezent la o valoare de aprox. 3,5 miliarde lei respectiv la peste 700 milioane Euro.

În prezent, 58,5097% din acțiunile companiei sunt deținute de Statul Român prin Secretariatul General al Guvernului, iar 41,4903% de către alți acționari persoane fizice și juridice (free-float).

SNTGN Transgaz SA este una dintre societățile cu cea mai atractivă politică de dividend. Astfel, valoarea dividendelor plătite acționarilor în cei 15 ani de la listarea la Bursa de Valori București a fost de aproximativ 4 miliarde lei.

Prin Planul de Dezvoltare al Sistemului Național de Transport Gaze Naturale 2022-2031, SNTGN Transgaz SA propune proiecte majore, strategice de investiție, estimate la 3,4 miliarde euro, investiții pentru dezvoltarea strategică și sustenabilă a infrastructurii de transport gaze naturale din România și conformarea sa la cerințele reglementărilor europene privind Acordul Verde European și decarbonizarea.

Investițiile propuse vor avea ca rezultat asigurarea unui grad adecvat de interconectivitate cu țările vecine; crearea unor rute de transport gaze naturale la nivel regional pentru transportul gazelor naturale provenite din diverse noi surse de aprovizionare; crearea infrastructurii necesare preluării și transportului gazelor naturale din perimetrele off-shore din Marea Neagră în scopul valorificării
acestora pe piața românească și pe alte piețe din regiune; extinderea infrastructurii de transport gaze naturale pentru îmbunătățirea aprovizionării cu gaze naturale a unor zone deficitare; crearea pieței unice integrate la nivelul Uniunii Europene.

În acest context și la această zi de sărbătoare, Transgaz dorește să transmită întreaga sa gratitudine, conducerii instituțiilor pieței de capital: BVB, ASF, conducerii Depozitarului Central și ARIR, investitorilor, analiștilor, mass-media, tuturor celor care prin activitatea de zi cu zi au contribuit la dezvoltarea pieței de capital și implicit, a companiei și a societății românești.

Listarea la Bursa de Valori București reprezintă pentru orice companie care decide în acest sens, o importantă alternativă de finanțare, un mecanism eficient de transparență și raportare, un vot de încredere dat managementului companiei pentru a demonstra capabilitatea acesteia de a performa, de a fi și rămâne viabilă într-un mediu aflat în continuă transformare, puterea ei de a fi competitivă și de a face față cu succes regulilor jocului concurențial.”

Articole recente

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

21 de minute ago

Pentagonul a împiedicat Ucraina să lanseze atacuri în interiorul Rusiei – Wall Street Journal

Oficialii americani din domeniul apărării au împiedicat Ucraina să utilizeze rachetele cu rază lungă de…

42 de minute ago

De ce crede Donald Trump că merită Premiul Nobel pentru Pace şi care sunt cele şapte războaie pe care spune că le-a încheiat

Preşedintele SUA, Donald Trump, nu a ascuns niciodată faptul că şi-ar dori foarte mult să…

53 de minute ago

Preşedintele sud-african pledează pentru “întâlniri urgente bilaterale şi trilaterale între liderii Rusiei, Ucrainei şi SUA”

Preşedintele sud-african Cyril Ramaphosa 'a subliniat urgenţa' organizării de întâlniri între Kiev şi Moscova, cu…

o oră ago

Pentagonul intenţionează să trimită armata la Chicago – presă

Departamentul Apărării al SUA lucrează la un proiect care vizează desfăşurarea armatei în Chicago, în…

o oră ago

Bolojan s-a întâlnit cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău: Aderarea la UE înseamnă şansa unei dezvoltări mai rapide

Premierul Ilie Bolojan, aflat în vizită la Chişinău, a discutat cu preşedintele Parlamentului din Republica…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More