Energie

Caragele a devenit al doilea zăcământ ca pondere în producția totală a Romgaz (Burduja)

Anul trecut, România a devenit în premieră cel mai mare producător de gaz din UE, a transmis ministrul Energiei Sebastian Burduja, într-o postare pe Facebook.

Domnia sa a scris: “Meritul aparține ROMGAZ, care și-a crescut producția, după investiții fără precedent. Acesta este adevăratul suveranism energetic: fapte pentru România independentă energetic, România vector de stabilitate regională, România furnizor de securitate energetică.

Una dintre investițiile noastre strategice este la Caragele. În 2024, producția de la Caragele a fost cu 22,48% mai mare față de 2023, devenind astfel, al doilea zăcământ ca pondere în producția totală a Romgaz (6,6% din total producție Romgaz). Aici s-au derulat anul trecut lucrări de investiții în valoare de 147 milioane lei, principalele fiind:

– Forajul și punerea în exploatare a sondei 100 Caragele in 75 zile (record de viteză pentru Romgaz) și a sondei 78 Rosetti Side Track.

– Executarea de operații de reparații în 5 sonde, rezultând o creștere a producției.

– Elaborat Studiu de fezabilitate pentru exploatarea sondelor din zona Rosetti & Damianca în vederea extinderii infrastructurii de suprafața pentru viitoarele sonde (8 sonde).

– Introdus în producție sonda 55 Damianca, printr-o instalație provizorie.

– Demarat lucrările de foraj la sonda 76 Rosetti.

În imaginile impresionante, vedeți sonda 54 Damianca, pentru care montajul instalației de foraj este în curs. Forajul efectiv va începe la finalul lunii mai.

Pentru dezvoltarea proiectului Caragele Deep, respectiv evaluarea acumulărilor deja descoperite, evidențierea de noi acumulări și exploatarea acestora, Romgaz va derula în continuare lucrări de investiții pentru forarea de noi sonde de mare adâncime și derularea unui proiect de extindere a infrastructurii. Pentru toate acest proiecte, Romgaz va investi peste 1,3 miliarde lei din surse proprii. Felicit conducerea și întreaga echipă Romgaz pentru toate aceste progrese remarcabile. Sunt profesioniști adevărați și le mulțumesc pentru toată munca.

Marile proiecte din sectorul energetic au nevoie de continuitate. Lucrurile au început în sfârșit, în ultimii ani, să se miște înainte. Și aceasta este o miză strategică pentru alegerile de peste o săptămână. Există o singură cale pentru independența energetică a României, cât mai departe de ghearele “experților” în șantaj energetic de la Est.

Această cale este România europeană. Înainte, împreună!”

Articole recente

Crinel Nicu Grosu numit şef al Corpului de Control al premierului / Cine este Crinel Nicu Grosu

Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a numit, vineri, în funcţia de şef al Corpului de Control al…

o oră ago

Italia, un magnet pentru super-bogaţi: regimul fiscal relaxat atrage un val de milionari

Italia se distinge în Europa prin politica sa prietenoasă faţă de cei foarte bogaţi, atrăgând…

o oră ago

Trump va găzdui summitul G20 la una din proprietăţile sale americane în 2026

Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că summitul liderilor G20 din 2026 va avea…

o oră ago

Maduro consideră că un diferend cu Washingtonul “nu justifică” un conflict militar

Preşedintele Venezuelei Nicolas Maduro a afirmat vineri că "niciunul dintre diferendele" dintre Venezuela şi Statele…

o oră ago

SUA: Trump a semnat ordinul pentru a redenumi Departamentul Apărării în Departamentul de Război

Preşedintele american Donald Trump a semnat vineri un ordin executiv pentru a redenumi Departamentul Apărării…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More