Update articol:

Cărbunaru: Guvernul a aprobat plata cheltuielilor de cazare a refugiaţilor ucraineni pentru ianuarie, februarie şi martie

Cărbunaru: Guvernul a aprobat plata cheltuielilor de cazare a refugiaţilor ucraineni pentru ianuarie, februarie şi martie
 - poza 1
Guvernul a aprobat plata cheltuielilor de cazare pentru refugiaţii din Ucraina aferente primelor trei luni ale anului, a anunţat, joi, purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

“În cel mai scurt timp urmează a fi efectuate plăţile pentru cheltuielile de cazare aferente persoanelor care au găzduit refugiaţi din Ucraina în primele trei luni ale anului, lunile pentru care deja au fost centralizate situaţiile pentru aceste cheltuieli. Desigur, le mulţumim tuturor celor care au ales ca, alături de instituţiile publice, să îşi ofere sprijinul pentru refugiaţii ucraineni. (…) Aşadar, aşa cum vă spuneam, în baza deciziei luate astăzi de Guvern, din bugetul de stat urmează a fi făcute aceste plăţi pentru lunile ianuarie, februarie, martie anul curent, în condiţiile în care toate cheltuielile pentru anul trecut au fost deja suportate de statul român, urmând ca aceste sume să fie acoperite, să fie completate prin fondurile de la Uniunea Europeană, care urmează să ajungă în vara acestui an, cel mai probabil în luna iunie”, a declarat Cărbunaru într-o conferinţă de presă susţinută la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

El a adăugat că sprijinul acordat refugiaţilor ucraineni va continua.

“De asemenea, începând cu luna mai, aşa cum deja cunoaşteţi, în baza noului cadru generat de ordonanţa de urgenţă a Guvernului şi apoi de hotărârea de guvern prin care erau detaliate toate aceste norme şi proceduri pe care le-am prezentat, de altminteri, în detaliu, zilele trecute, va fi continuat sprijinul pe care România îl acordă refugiaţilor ucraineni, integrându-se, practic, în acel plan de măsuri pe termen mediu şi lung pe care Guvernul României, printre primele la nivel european, a înţeles să-l anunţe şi să-l susţină pentru sprijinirea refugiaţilor din Ucraina”, a afirmat Cărbunaru.

Potrivit datelor centralizate până în prezent, a precizat acesta, cheltuielile cu cazarea refugiaţilor ucraineni aferente lunilor ianuarie, februarie şi martie se ridică la 506 milioane de lei.

BVB | Știri BVB
ALTUR S.A. (ALT) (27/10/2025)

Prelungire termen de maturitate/scadenta pentru obligatiunile emise de ALTUR

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (27/10/2025)

Autorizare membru al Consiliului de Administrare al SAI Muntenia Invest SA

TERAPLAST SA (TRP) (27/10/2025)

Detalii teleconferinta T3/2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (27/10/2025)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 20.10.2025 - 24.10.2025

ROMPETROL RAFINARE S.A. (RRC) (27/10/2025)

Programul de investitii in capacitatile de stocare, continuat de Rompetrol Rafinare