Categories: Fără categorie

Cărbunaru: Potrivit datelor deţinute de CNCAN, nu există o înregistrare de creştere de nivel de radiaţii pe teritoriul României

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a precizat, vineri, că, potrivit datelor deţinute de autorităţile române, în speţă CNCAN (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare), nu există o înregistrare de creştere a nivelului de radiaţii pe teritoriul României.

“Există un interes public faţă de o altă temă, legată de informări în presă privind un nivel de radiaţii crescut la Cernobîl, în Ucraina. Pot să vă spun că, potrivit datelor deţinute de autorităţile române, în speţă CNCAN, nu există o înregistrare de creştere de nivel de radiaţii pe teritoriul României. Şi, desigur, această instituţie va continua să ţină la curent şi să informeze în mod corect cetăţenii în legătură cu această situaţie”, a declarat Dan Cărbunaru, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.

Agenţia nucleară ucraineană a declarat vineri că înregistrează niveluri crescute de radiaţie la situl fostei centrale atomice de la Cernobîl, relatează Reuters.

Experţii societăţii Ekoţentr din Ucraina atribuie creşterea de radiaţii gamma în zona de excludere a centralei nucleare de la Cernobîl de răscolirea solului vegetal în urma presiunii exercitate de un mare număr de echipamente militare grele, a indicat pe Facebook Inspectoratul de stat pentru reglementare nucleară din Ucraina (SNRIU), citat de Ukrinform.

Sistemul automatizat de monitorizare a radiaţiilor din zona de excludere de la Cernobîl a înregistrat anterior o depăşire a nivelurilor acceptabile a radiaţiilor gamma, potrivit Ukrinform.

Consilierul prezidenţial Mihailo Podoliak anunţase joi seara că armata ucraineană a pierdut controlul asupra centralei nucleare de la Cernobîl. De asemenea, el a spus că nu se cunoaşte starea instalaţiilor de la Cernobîl şi cea a depozitelor de deşeuri nucleare.

Articole recente

Ivan: Marii consumatori din industria petrochimică – acces la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră

Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că va propune ca marii consumatori de energie…

5 minute ago

FEI: Managerii de fonduri pot accesa 100 de milioane de euro pentru investiţii în transfer de tehnologie

Managerii de fonduri pot aplica la Fondul European de Investiţii (FEI) pentru alocarea bugetară de…

7 minute ago

Cornelia Năstase, CC Tax Advisory: CASS pe indemnizația minimă de creștere a copilului necesită o corecție urgentă

CC Tax Advisory atrage public atenția că aplicarea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS)…

12 minute ago

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut

Romgaz a reziliat contractul cu DURO FELGUERA pentru CTE Iernut, potrivit informaţiilor transmise BVB. ROMGAZ…

20 de minute ago

BCE a menţinut nemodificate dobânzile dar nu a oferit indicii privind viitoarele decizii de politică monetară

Banca Centrală Europeană (BCE) a menţinut nemodificate dobânzile, la reuniunea de politică monetară de joi,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More