Banci

Cardurile bancare ruseşti Visa şi Mastercard nu vor mai fi valabile în străinătate, iar cardurile emise în străinătate nu vor mai funcţiona în Rusia

Giganţii internaţionali ai cardurilor bancare Visa şi Mastercard au anunţat sâmbătă că îşi suspendă operaţiunile în Rusia după invazia Ucrainei, ceea ce va împiedica cardurile emise de băncile ruseşti să funcţioneze în străinătate şi cardurile străine să opereze în Rusia, notează AFP.

“Din cauza caracterului fără precedent al conflictului actual şi a mediului economic incert, am decis să suspendăm reţeaua noastră de servicii din Rusia”, a indicat Mastercard într-un comunicat, precizând că va continua să îi plătească pe cei aproximativ 200 de angajaţi din ţară.

Concurentul său Visa a făcut cunoscut simultan, într-un alt comunicat, că “va lucra cu clienţii şi partenerii săi din Rusia pentru a înceta toate tranzacţiile cu Visa în zilele următoare”.

“Suntem obligaţi să acţionăm în urma invaziei neprovocate a Ucrainei de către Rusia şi a evenimentelor inacceptabile la care am fost martori”, a declarat Al Kelly, CEO al Visa, citat în comunicatul de presă.

Cardurile bancare ruseşti Visa şi Mastercard nu vor mai fi valabile în străinătate, iar cardurile emise în străinătate nu vor mai funcţiona în Rusia, au spus cele două companii, potrivit Agerpres.

Visa şi Mastercard, precum şi concurentul lor American Express, luaseră deja măsuri pentru a împiedica băncile ruseşti să le folosească reţelele, în aplicarea sancţiunilor financiare internaţionale decise după invadarea Ucrainei.

Banca Rusiei a precizat că toate cardurile Visa şi Mastercard emise de băncile ruseşti vor continua să funcţioneze normal pe teritoriul Rusiei până la data expirării acestora. “Operaţiunile cu aceste carduri sunt gestionate de sistemul naţional de carduri bancare şi sancţiunile nu au niciun impact acolo”, a indicat ea într-un comunicat.

Cu toate acestea, banca centrală le-a recomandat ruşilor care călătoresc în străinătate să aibă numerar asupra lor sau cardul bancar rusesc Mir în cele câteva ţări sau teritorii unde este acceptat.

Cea mai mare bancă a Rusiei, Sberbank, a afirmat şi ea pe contul său Telegram că este posibilă utilizarea cardurilor Visa şi Mastercard emise de aceasta “pentru operaţiuni pe teritoriul Rusiei – pentru a retrage bani, a efectua transferuri cu numărul cardului şi pentru plăţi la faţa locului sau online în magazinele ruseşti”.

Articole recente

Ședință CGMB: Masterplanul Velo București și proiecte privind modernizarea vehiculelor transportului în comun, pe ordinea de zi

Consilierii generali ai Capitalei se întrunesc în ședință, miercuri, de la ora 11:00, iar printre…

o oră ago

Preţurile petrolului au crescut cu peste 3% marţi, pe fondul detensionării războiului comercial şi al presiunilor SUA asupra Rusiei

Preţurile petrolului au crescut marţi cu peste 3%, extinzând avansul de luni, în contextul unei…

o oră ago

Gaza: Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în septembrie dacă Israelul nu va lua măsuri ‘substanţiale’, declară Starmer

Prim-ministrul britanic Keir Starmer a declarat marţi că Marea Britanie va recunoaşte statul Palestina în…

9 ore ago

Dacă Rusia nu va înceta în zece zile războiul în Ucraina, vom impune sancţiuni, spune Trump

Preşedintele american Donald Trump a prevenit marţi că ultimatul dat omologului său rus Vladimir Putin…

9 ore ago

Fico: Marea Britanie a plătit activiști pentru a influența alegerile din Slovacia în 2023; vom solicita explicații

Prim-ministrul slovac Robert Fico (Smer-SD) a declarat marți că Ministerul de Externe britanic (Foreign Office)…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More