Afaceri

“Carne gratuită timp de un an”, oferta celor de la JBS la loteria pentru vaccinare din SUA

Procesatorul de carne american JBS USA a anunţat joi că va oferi, gratuit, carne de vită, porc şi pui timp de un an pentru 50 de familii din SUA care în săptămânile următoare se vor vaccina împotriva COVID-19 la clinicile sponsorizate de companie, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Divizia din SUA a grupului brazilian JBS SA, cel mai mare furnizor mondial de carne, precum şi firma Pilgrim’s Pride, un producător american de carne de pui la care pachetul majoritar de acţiuni este deţinut tot de JBS, au fost criticate anul trecut după ce mii de angajaţi din abatoarelor lor s-au îmbolnăvit de COVID-19. Pentru a ţine sub control răspândirea virusului facilităţile de procesare a cărnii din SUA şi-au suspendat operaţiunile, ceea ce a condus la probleme în aprovizionarea cu carne şi creşterea preţurilor.

În prezent cele două companii susţin că aproximativ 70% din cei 66.000 de angajaţi ai lor din SUA sunt complet vaccinaţi şi speră că oferta lor de carne gratuită îi va încuraja şi pe rezidenţii din zonele rurale din jurul facilităţilor lor, nu doar pe angajaţii proprii, să se vaccineze.

“Am făcut progrese importante şi ratele noastre de vaccinare sunt mult superioare celor din comunităţile pe care le considerăm ca fiind propriile noastre case”, a spus directorul general de la JBS USA, Andre Nogueira.

Loteriile pentru vaccinare sunt ultimele stimulente introduse de companii şi oficiali guvernamentali pentru a-i convinge pe cei care sunt reticenţi la ideea de a se vaccina. În întreaga lume au fost oferite diferite tipuri de câştiguri, de la pui vii la marihuana, pentru cei care s-au vaccinat împotriva COVID-19.

Articole recente

SUA: Anchetatorii au imagini cu ucigașul lui Charlie Kirk și au găsit pușca pe care acesta ar fi folosit-o

Autoritățile care investighează uciderea lui Charlie Kirk au raportat joi că au 'imagini bune' cu…

35 de minute ago

Franța mobilizează trei avioane Rafale pentru a ‘contribui la protejarea spațiului aerian polonez’ (Macron)

Franța a decis să mobilizeze trei avioane de vânătoare Rafale 'pentru a contribui la protejarea…

36 de minute ago

ANAF Sector 1 a trimis sesizare penală către Parchetul de pe lângă Tribunalul București privind RICHRBT SRL încă de acum un an

Pe 28 august 2024, inspectorii ANAF Sector 1 au consemnat oficial că sunt îndeplinite condițiile…

44 de minute ago

Cancelarul german analizează o prelungire a termenului limită pentru închiderea termocentralelor pe cărbune

Germania ar trebui să aibă în vedere o pauză când vine vorba de închiderea ultimelor…

5 ore ago

Cine era Charlie Kirk, aliatul lui Trump și activist conservator, care a fost împuşcat la un miting la Utah Valley University din Orem?

Google Trends a înregistrat o creștere a căutărilor pentru expresia „Cine este Charlie Kirk” odată…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More