Afaceri

Carrefour şi Tesco se unesc, împotriva concurenţei Amazon

Retailerul francez Carrefour şi rivalul său britanic Tesco au anunţat luni că se aşteaptă ca în octombrie alianţa lor de achiziţii pe termen lung să devină operaţională, transmite Reuters.

Cu vânzări anuale combinate de 170 de miliarde de dolari, parteneriatul este destinat să asigure contracte de mai bune de la firme ca Nestle, Procter & Gamble, Unilever, Danone, pentru a ajuta Carrefour şi Tesco să poată avea preţuri competitive.

În 2 iulie, Carrefour şi Tesco au anunţat crearea unei alianţe globale de achiziţii pe termen lung, în încercarea de a-şi reduce costurile. Este cel mai recent parteneriat din industria europeană de retail, afectată de sporirea concurenţei din partea gigantului american Amazon.

“Alianţa, ale cărei condiţii financiare nu au fost date publicităţii, va acoperi relaţiile strategice cu furnizorii globali în domenii cum ar fi serviciile de marketing, colectarea datelor, achiziţionarea comună a produselor propriilor branduri şi bunuri care nu sunt destinate revânzării”, se arată într-un comunicat al Carrefour.

Alianţa, care urmează să fie aprobată oficial în următoarele două luni, exclude produsele proaspete, în timp ce fiecare companie va continua să lucreze cu partenerii de furnizare la nivel local şi naţional. Autoritatea de concurenţă din Franţa va intervieva furnizorii afectaţi de tranzacţie, precum şi supermarketurile concurente, în timp ce va investiga tranzacţii similare între firmele franceze Auchan, Casino, Schiever şi grupul german Metro, precum şi între Carrefour şi Systeme U.

Tesco, cel mai mare retailer britanic, cu vânzări de 51 de miliarde de lire sterline (67,2 miliarde de dolari), a fost restructurat de noul director general Dave Lewis, după ce scandalul contabil din 2014 a dus la scăderea popularităţii. Ca parte a procesului de redresare, Tesco, care are operaţiuni în Europa de Est, Malaezia şi Thailanda, şi-a îmbunătăţit relaţiile cu furnizorii, sporind presiunile asupra rivalilor interni cu reduceri de preţuri.

Principalii rivali ai Tesco pe competitiva piaţă britanică sunt Sainsbury, Marks & Spencer, Morrison şi Asda, subsidiara gigantului american Wal-Mart, în timp ce grupul german Lidl înregistrează, de asemenea, o creştere semnificativă.

Carrefour, cel mai mare retailer european, realizează majoritatea vânzărilor sale de 88 de miliarde de euro (102,5 miliarde de dolari) în Europa, în timp ce Brazilia este a doua sa mare piaţă, după Franţa. Acordul cu Tesco exclude afacerile Carrefour din China şi Polonia.

Recent, noul director general al Carrefour, Alexandre Bompard, a prezentat un plan strategic de relansare a activităţii, ce prevede reducerea costurilor, mii de concedieri şi majorarea investiţiilor în comerţul electronic, pe fondul concurenţei venite de la Amazon, dar şi noi parteneriate în China.

Carrefour, cel mai mare retailer european şi al doilea la nivel mondial după Wal-Mart, va renunţa la aproximativ 2.400 de angajaţi din Franţa, printr-o schemă de plecări voluntare. În Franţa, Carrefour este cel mai mare angajator din sectorul privat, aici lucrând 115.000 dintre cei 384.000 de angajaţi la nivel global.

De asemenea, vor fi vândute mai multe produse organice, ţinta până în 2022 fiind triplarea vânzărilor pe acest segment, la cinci miliarde de euro.

Compania va accelera dezvoltarea online, pentru a ajunge în Franţa la o cotă de piaţă de 20% a vânzărilor alimentare online, şi va deschide în marile oraşe cel puţin 2.000 de magazine de proximitate în următorii ani. Investiţiile în comerţul electronic vor ajunge la 2,8 miliarde de euro (3,43 miliarde de dolari) până în 2022.

În urma măsurilor de restructurare, Carrefour speră să facă economii anuale de două miliarde de euro (2,45 miliarde de dolari) până în 2020.

Carrefour, prezent şi pe piaţa din România, a înregistrat în 2017 pierderi nete de 531 de milioane de euro, în principal ca urmare a unor deprecieri de active în valoare de 1,3 miliarde de euro. În România, Grupul Carrefour numără 303 magazine, dintre care 32 de hipermarketuri ‘Carrefour’, 218 supermarketuri (203 magazine ‘Market’ şi 15 magazine ‘Express Orange’), 42 de magazine de proximitate ‘Express’, zece magazine de proximitate ‘Contact’, un magazin de comerţ online.

Articole recente

Marco Rubio afirmă că acordul de încetare a focului între Ucraina și Rusia „nu este exclus”

Secretarul de stat a mai declarat că nu crede că impunerea de sancțiuni suplimentare împotriva…

11 ore ago

Zelensky insistă pentru mai multă claritate cu privire la garanțiile de securitate pentru Ucraina în cazul unui acord de pace

Președintele ucrainean Volodymyr Zelensky a insistat pentru mai multă claritate cu privire la forma pe…

11 ore ago

Trump şi Putin au convenit în Alaska asupra unor ‘garanţii de securitate solide’ pentru Ucraina, susţine Witkoff

Preşedintele american şi omologul său rus au convenit în timpul întâlnirii lor de vineri din…

12 ore ago

Bolojan: România îşi poate recâştiga credibilitatea şi predictibilitatea prin respectarea angajamentelor şi consecvenţă în decizii

Respectarea angajamentelor şi consecvenţa în decizii sunt singurele căi prin care România îşi poate recâştiga…

12 ore ago

Ucraina: Von der Leyen salută propunerea lui Trump de a oferi garanţii de securitate inspirate de NATO

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat duminică propunerea preşedintelui american, Donald Trump,…

12 ore ago

Incendii în Spania: Premierul Sanchez propune un pact naţional pentru urgenţă climatică

Prim-ministrul spaniol a anunţat un "pact naţional pentru urgenţă climatică" care să lase deoparte "luptele…

12 ore ago

This website uses cookies.

Read More