International

Casa Albă: Noul concept strategic al NATO reflectă preocupările legate de China

Casa Albă a declarat joi că noul concept strategic al NATO reflectă preocupările legate de China, inclusiv practicile sale economice, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

“În urmă cu mai puţin de un an, miniştrii apărării pentru prima dată în cadrul NATO au menţionat China în comunicat”, a declarat John Kirby, coordonatorul Consiliului Naţional de Securitate al SUA.

“Aşadar, se bazează pe ceea ce cândva au fost discuţii şi deliberări cu aliaţii despre ameninţarea pe care o reprezintă China la adresa securităţii internaţionale, mult dincolo doar de regiunea indo-pacifică”.

Preşedintele Joe Biden pleacă sâmbătă pentru a se întâlni cu alţi lideri ai G7 la reuniunea din sudul Germaniei. Se va îndrepta apoi către Madrid pentru un summit la care se aşteaptă ca NATO să anunţe planurile de extindere a forţelor sale în Europa de Est, iar Washingtonul măsuri pentru consolidarea securităţii europene.

Articole recente

Acțiunile Robinhood cresc cu 14% după ce au fost incluse în S&P 500

S&P Global a anunțat vineri că Robinhood va înlocui Caesars Entertainment în indicele S&P 500.…

9 minute ago

Senat/Propunerea de completare a Legii fondului funciar, care priveşte implementarea proiectelor energetice – adoptată

Plenul Senatului a adoptat luni propunerea de completare a articolului 96 din Legea fondului funciar,…

15 minute ago

IGPR: Fost ofițer SIS al Republicii Moldova, cercetat pentru trădare în România

Un bărbat de 47 de ani, fost ofițer în Serviciul de Informații și Securitate al…

18 minute ago

Nazare: Am transmis partenerilor noștri de la Banca Mondială că lucrăm la o nouă platformă bugetară

Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut luni o întâlnire cu reprezentanţii Băncii Mondiale, cărora le-a…

18 minute ago

Ministerul Finanţelor a împrumutat, luni, aproape 750 milioane lei de la bănci

Ministerul Finanţelor (MF) a împrumutat, luni, 749,82 milioane de lei de la bănci, prin două…

2 ore ago

Bruxelles-ul afirmă că este pregătit pentru orice, după ameninţările americane legate de amenda împotriva Google

Comisia Europeană a transmis luni că este pregătită pentru "toate posibilităţile" şi că are "toate…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More