Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzKarine Jean-Pierre
Statele Unite “nu sunt în favoarea” unei anchete penale la adresa oficialilor israelieni din cauza conflictului din Fâşia Gaza, într-un moment în care aceştia sunt îngrijoraţi de posibile mandate de arestare, a declarat luni purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, transmite AFP, potrivit Agerpres.
“Credem că nu are competenţă” în această chestiune Curtea Penală Internaţională (CPI), a adăugat Karine Jean-Pierre.
“Întotdeauna am fost clari în privinţa anchetei” efectuate de instituţia de la Haga, a subliniat purtătoarea de cuvânt.
Nici Statele Unite, nici Israelul nu sunt membri ai Curţii, însă Autoritatea Naţională Palestiniană a aderat în 2015.
Potrivit site-ului Axios, premierul Benjamin Netanyahu i-a cerut duminică preşedintelui american Joe Biden, în timpul unei convorbiri telefonice, să îl ajute să împiedice emiterea de mandate de arestare care i-ar putea viza pe premier, pe ministrul Apărării şi pe şeful Statului Major din Israel.
Karine Jean-Pierre nu a comentat conţinutul conversaţiei dintre cei doi lideri, spunând că aceasta s-a concentrat în principal pe negocierile în curs privind încetarea focului şi eliberarea ostaticilor deţinuţi în Gaza.
Pe 26 aprilie, premierul Benjamin Netanyahu a scris pe reţeaua de socializare X că “ameninţarea cu arestarea de militari şi oficiali ai singurei democraţii din Orientul Mijlociu şi a singurului stat evreiesc din lume este scandaloasă” şi ar crea un “precedent periculos”.
Ministrul israelian de Externe Israel Katz, a declarat în week-end că ţara sa “nu se va lăsa intimidată”.
“Dacă sunt emise mandate de arestare, ele vor penaliza comandanţii şi soldaţii armatei israeliene şi vor încuraja organizaţia teroristă Hamas şi axa islamului radical condus de Iran, împotriva căreia luptăm”, a spus el.
CPI a deschis o investigaţie în 2021 atât asupra Israelului, cât şi a Hamas, precum şi asupra altor grupuri armate palestiniene, pentru posibile crime de război comise în teritoriile palestiniene.
Procurorul Curţii, Karim Khan, a indicat că această anchetă s-a extins şi la ostilităţile declanşate pe 7 octombrie de un atac fără precedent al Hamas pe teritoriul israelian, în urma căruia Israelul a lansat o vastă operaţiune militară în Fâşia Gaza.
CPI nu a făcut până acum niciun comentariu cu privire la posibila publicare a mandatelor de arestare.
CPI, care funcţionează din 2002, este responsabilă de urmărirea penală şi judecarea persoanelor vinovate de genocid, crime de război şi crime împotriva umanităţii. În martie 2023, a emis un mandat de arestare pe numele preşedintelui rus Vladimir Putin, acuzat de crime de război în Ucraina.
Prim-ministrul lituanian Gintautas Paluckas a anunțat joi că demisionează, în condițiile în care o anchetă…
Declarația unică pentru co-asigurații care de la 01 august nu mai beneficiază de asigurare SE…
Trina Storage, divizia de stocare a energiei, a companiei Trina Solar, a semnat un parteneriat…
Acțiunile Romgaz au crescut cu 30%, în ultimele 12 luni, fiind unul dintre driverii sectorului…
Royal FrieslandCampina N.V. a ajuns la un acord privind vânzarea către Bonafarm Group a operațiunilor…
Ministrul Educaţiei, Daniel David, spune că a venit la conducerea ministerului ca să ajute şi…
This website uses cookies.
Read More