Update articol:

Cătălin STANCU: Prioritatea zero pentru România este realizarea unei strategii naţionale aliniată cu Green Deal (video)

* Interviu cu Cătălin STANCU, Associated Senior Expert la Horvath & Partners

Prioritatea zero la acest moment pentru România este realizarea unei strategii naţionale aliniată cu Green Deal, potrivit domnului Cătălin STANCU, Associated Senior Expert la Horvath & Partners. Domnia sa consideră că este o şansă extraordinară să avem la dispoziţie fonduri europene de 80 de miliarde de euro pentru investiţii de integrare cu Green Deal. Domnia sa spune că trebuie să adăugăm o Strategie a Hidrogenului și modalitățile concrete de operaţionalizare. Horvath & Partners este partener într-una dintre cele mai experimentate companii pe tema dezvoltărilor de hidrogen în UE, ne-a mai spus domnul Stancu.

Reporter: Care este opinia dumneavoastră despre Green Deal și implicațiile pentru România?

 

Cătălin STANCU: Green Deal este în esență cel mai ambițios plan de reconciliere a economiei cu planeta și este în același timp cel mai pragmatic mod de a stabili ținta – o economie neutră în emisii de carbon până în 2050. Este modul prin care ne vom redefini industria energetică (care trebuie să fie nepoluantă și să acopere cererea la prețuri rezonabile), transporturile, agricultura (farm to fork), utilizarea eficientă a energiei, conservarea și restaurarea biodiversităţii sau economia circulară. Este însă în același timp un efort extraordinar de adaptare la multe reguli care se vor schimba din mers – așa cum declara Președintele CE, Ursula von der Leyen, la lansarea acestei strategii-in peste 50 de zone de intervenție. Consecința imediată este complexitatea fără precedent a transformărilor prin care economia UE va trece și nevoia de a avea oameni pregătiți și capabili să gestioneze acest val de schimbări atât în business, dar mai ales în rândul autorităţilor chemate să gestioneze această transformare profundă. Din perspectiva României, Green Deal cred că este în primul rând o șansă extraordinară de redefinire a competitivității noastre economice, este un reset la punct zero pentru multe industrii. Un exemplu perfect este Fondul de Tranziție Justă – vedeți sansa pe care o are Complexul Energetic Oltenia de a se trasforma si de a deveni competitiv pe termen mediu.

Sansa oferita de aceste fonduri trebuie insa fructificată cat mai aproape de 100% iar în ansamblu experiența utilizării lor nu arată încurajator, din motive care ar necesita mult prea mult spațiu pentru a fi dezbătute aici.

Ca o concluzie, este esențial să avem o strategie clară și coerentă, aliniată Green Deal, cu scopul atingerii unui nivel de competitivitate îmbunătăţit și un plan riguros de implementare, dar mai ales de oameni capabili să gestioneze o astfel de șansă extraordinară. Și aici întrebarea esențială este: credem că suntem pregătiți?

Reporter: Are România nevoie de o strategie națională aliniată cu Green Deal, care să definească domeniile strategice naționale, resursele necesare și țintele de atins?

Cătălin STANCU: Da, cred că este prioritatea zero la acest moment. Și asta ținând cont si de situația sanitară si de consecintele ei. Din păcate am avut un set de variabile care nu au ajutat deloc: campanie electorală, un Guvern minoritar in 2020, o criză sanitară care acum a intrat în valul 3; natural atenția a fost astfel “deturnată” de la subiectul esenţial: ce facem odată ce pandemia va reintra sub control?

Faptul că vom avea la dispoziție 80 de miliarde este un lucru extraordinar dar cu 2 condiții: (i) să știm pe ce să îi folosim cu efect maxim (Strategie) și (ii) să îi folosim integral (ceea ce este aproape imposibil dacă analizăm cifrele). Evident că acești bani sunt condiționați de respectarea regulii de integrare cu paradigma Green Deal.

Reporter: Care ar fi sursele de avantaj competitiv ale României? Cum asigurăm stabilitatea unui astfel de document programatic? Cum asigurăm alocarea resurselor astfel încât să maximizăm competitivitatea României?

Cătălin STANCU: Nu sunt întrebări simple și nu cred că au un răspuns unic. Tentația este să te duci în zona resurse naturale (e.g. energetice/sol/diveristate geografică – adică industria extractivă, agricultură și turism). Și foarte probabil că reprezintă o parte a răspunsului. Eu cred că pentru un răspuns “corect” este nevoie de o dezbatere serioasă cu mediul de afaceri, ceea ce Horvath and Partners a și făcut cu studiul realizat (n.n Studiul CxO-studiu realizat la nivelul executivilor din majoritatea industiilor pe tema recuperarii post-Corona). Priorităţile au fost agreate cu largă majoritate: digitalizare, modele noi de business și dezvoltarea capitalului uman.

Cred că ceea ce acum ar putea fi considerate mai degrabă zone de dezavantaj competitiv ar trebui luate în calcul pentru potențialul lor dar și pentru că odată atins un nivel nivel de competitivitate, aceste domenii sunt surse de avantaj competitiv pe termen lung. Și aceste domenii să devină prioritare. Se adaugă atunci când integrăm și Green Deal dezvoltarea RES și eficienţa energetică, și aici mă refer la tehnologiile din această arie dar și la modele de business de tip ESCO.

Eu aș adaugă doar o temă care oarecum surprinzător nu a prins ”topul”: inovarea. Este dimensiunea fără de care învățarea și dezvoltarea competitivității nu au șanse.

Teme care, deloc întâmplător, corespund cu ceea ce și UE așteaptă de la alocarea fondurilor din NFRR: 37% în soluții de decarbonatare și 20% în digitalizare.

Ca o părere personală, în cazul nostru probabil că digitalizarea și inovarea targetată ar trebui să beneficieze de o alocare chiar și mai mare astfel incat să recuperăm decalajele față de media UE. Evident că resursele naturale sunt o șansă care trebuie fructificată la maxim, doar că fereastra de oportunitate în anumite cazuri se închide rapid – vezi cazul exploatării resurselor din Marea Neagră al căror potențial nu are cum să crească într-o Europă care devine verde și în care combustibilii fosili își găsesc din ce în ce mai greu un loc.

Referitor la stabilitatea unui astfel de document, ea este esențială – o strategie este un document programatic, în cazul Green Deal pe 10 ani. În general investițiile în infrastructură (vezi cazul energiei) se fac pe minimum 15 ani (iar pentru anumite tehnologii chiar 40 ani). Nu întâmplător în această industrie (n.r productia de energie electrica) nu s-a întâmplat mai nimic în ultimii ani (nu numai în România, ci și în ECE sau chiar UE) cu o singură excepție notabilă – industria RES, iar motivul a fost lipsa unui orizont clar pe termen mediu. Ceea ce a fost rezolvat în cazul RES prin legi (peste tot în UE ca și cazul României) chiar dacă uneori criticate pentru prea multă “generozitate”. Realitatea arată că fără astfel de semnale de stabilitate investitorii nu reacționează. Iar România este și la acest capitol (investițiile directe străine) la coada clasamentului.

Stabilitatea se obține doar printr-o largă majoritate, în primul rând politică (de exemplu o lege organică asigură o astfel de stabilitate), dar și de coagulare a opiniei publice care să pună “presiune” pentru a stabili o direcție de dezvoltare și aliniere la Green Deal. Clar că pentru acest lucru e nevoie de societatea civilă care să susțină acest model de economie sustenabilă și mai ales să nu mai judecăm doar în logica “mâine” și de “costuri minime”.

Reporter: Cum asigurăm utilizarea integral a Fondurilor UE considerând că ar trebui să mărim de aproximativ 3-4 ori gradul de absorbție? Va avea România resursele și mecanismele necesare pentru a gestiona și utiliza fondurile acestea? Ce măsuri va trebui să pună România în aplicare pentru a se asigura că fondurile sunt absorbite 100%? Ar fi alocarea de sume (mult mai) consistente din Fonduri UE către companii o soluție la mărirea semnificativă a gradului de absorbție?

Cătălin STANCU: Este aproape imposibil să atingem un grad de absorbţie de 100%. Sper ca realitatea să îmi demonstreze că nu am dreptate, iar progresul ultimelor 6 luni ar da o șansă (cu o creștere a gradului de absorbţie pe ultimul semestru al anului 2020 de la 34 la 50%), dar acum nu văd argumente foarte convingatoare pentru o viziune mai optimistă.

Să explic: la un calcul simplu, România ar trebui să fie capabilă să absoarbă aproximativ 1 miliard de euro pe lună, echivalentul celor 80,4 miliarde de EUR (din exercițiul multianul curent și fondurile de reconstrucţie și redresare). În exercițiul bugetar anterior, România a avut la dispoziție în FESI (Fondurile Europene Structurale și pentru Investiții) 30,8 miliarde EUR, iar la încheierea exercițiului bugetar anterior (la 31.12.2020) aveam un grad de absorbţie de 50%, adică aproximativ 15,5 miliarde EUR. Chiar și luând în calcul regula n+3 (adică banii exercițiului actual se pot trage până în 2023), e foarte probabil că vom avea nevoie de o performanță de cel puțin 3 ori mai bună (iar într-o variantă mai pesimistă ar trebui ca în aceeași perioadă de timp să atragem de 5 ori mai mulți bani!) Și dacă asta nu e destul trebuie să ținem cont că pentru cei peste 30 miliarde din NFRR toate proiectele ar trebui să fie aprobate și contractele semnate până în 2023 și integral utilizate până în 2026.
Este o problemă foarte complicată care are nevoie de o analiză aplicată de detaliu, de multă determinare și de un efort extraordinar. La nivel de principii ar trebui între altele o regândire completă a procesului: descentralizarea deciziei, delegare, contracte de management cu indicatori de performanță, profesionalizarea autorităţilor de management unde e cazul, eliminarea birocrației, dar și a cauzelor care determină aceste blocaje. Și aduși oameni care au avut performanțe clare în organizare și atragere de fonduri UE, vezi Oradea sau Cluj, dar și din mediul privat care au experiența reorganizărilor de mari companii, de exemplu.

Cum situații extraordinare cer măsuri extraordinare poate că merită analizată inclusiv implicarea unor companii de management private care să preia rolul autorităților de implementare si contracte de management cu indicatori clari de performanță și comisioane de succes.

Este, însă, mai ales nevoie de mărirea capacității de absorbție prin implicarea mediului de afaceri care trebuie stimulat să atragă fonduri UE, numai cu autorităţile publice ca țintă de utilizare șansele sunt minime.

Cum arătam anterior, fără să utilizăm și determinarea și competențele din zona capitalului privat, este greu să obținem performanță la nivelul necesar.

Marile companii (și nu numai cele “de stat”, ci mai ales cele”private”) au capacitate de organizare și derulare de mari proiecte, dar până acum cel puțin în energie sumele atrase au fost minime.Asta se intampla într-o industrie care suferă profund de lipsa investițiilor în tot lanțul de valoare, în special în zona de generare. În acest exerciţiu ar trebui realizam investitii de minim12 miliarde, conform estimarilor oficiale… Fără implicarea și stimularea corectă a acestor companii nu cred că avem șanse și nici nu putem spera la atingerea unui procent semnificativ de absorbție.

Reporter: Cum stimulăm inovarea (mai ales în companii), adică să asigurăm sustenabilitatea avantajelor competitive?

Cătălin STANCU: Este probabil unul dintre cele mai complicate subiecte în management, dar și cel mai important. Fără companii care să inoveze şi să promoveze spiritul antreprenorial (și aici nu mă refer la invenţii /tipul de dezvoltare de tehnologii absolut noi, unde lucrurile sunt si mai complicate) competitivitatea economică sustenabilă nu poate fi atinsă și păstrată. Nu există un model gen “silver bullet“, dar există metode care, în companiile din ”vest” fac deja istorie (Agile, Lean, Design Thinking), unde esențială este determinarea top managementului oricărei companii care să susțină un astfel de demers și să “predice” principiul experimentării, al toleranței la greșeală în scop de învățare (fail fast) și al culturii centrate pe client. Teoria spune însă că cel mai complicat proiect într-o mare companie este un astfel de proiect, care este fundamental o schimbare culturală. Lucrurile se pot însă simplifica, de exemplu prin a începe cu pași mici, cum ar fi un department de R&D, măcar pe tehnologiile tangente acelei companii. Câte mari companii din România  au un astfel de department?

De exemplu câte companii din România au preocupări și resurse alocate pentru ceea ce în UE se consideră a fi soluția viitorului în era Green Deal – hidrogenul verde?

Reporter: Care este viitorul energiei în România, din punctul dumneavoastră de vedere?

Cătălin STANCU: Pe termen scurt, este clar că e nevoie de un plan de tranziție care să țină cont de realități, dar și de resursele pe care le avem la dispoziție. Suntem una dintre puținele țări din UE cu rezerve considerabile de gaz natural dar și de energie regenerabilă. Sunt coordonate avute în vedere și în Planul Național de Interventie in Energie și Climă (PNIESC). Aici marea provocare va fi convingerea investitorilor că au condițiile necesare. Fara investitii masive si facute cat mai repede aceste resurse nu ajung sa sustina competitivitatea economiei.

În prezent surse de stimulare o reprezintă posibilitatea finanțării din fondurile de modernizare si fondurile de inovare(care insa au nevoie de clarificari in aplicare) care vor fi puse la dispoziția României,respective intr-o mai mica masura a Fondului de Tranzitie,dar cred că mecanisme pe termen lung de stimulare (e.g. contracte pentru diferență ) ar trebui implementate și sper ca demersurile actuale să fie finalizate cu succes și cât mai repede.Astfel de mecanisme dau stabilitate si predictibilitate,adica acele conditii esentiale pentru a convinge investitorii sa actioneze.
Pe termen lung răspunsul e clar – RES, eficienţă energetică și tehnologii de stocare inclusiv (sau poate mai ales) hidrogen produs fără emisii de CO2 (personal cred că nu doar hidrogenul verde, cât și cel albastru-blue hydrogen- reprezinta o opţiune care merită foarte serios analizată în contextul resurselor naturale din România).

Reporter: Care este opinia dumneavoastră referitoare la investițiile în hidrogen? Ar putea România să abordeze acest segment de piață că investiții?

Cătălin STANCU: Hidrogeul pare să fie “vedeta” acestui deceniu și deși nu este o tehnologie nouă, combinația de hidrogen cu RES și versatilitatea acestui element chimic par să asigure un fel de “panaceu universal” în tranziția către o economie cu emisii zero: de la rezolvarea marii probleme a producției intermitente a RES, la utilizarea în industria chimică sau a oțelului, la combustibili sintetici, celule de combustie,încălzire sau producere de energie electrică.

Nu întâmplător hidrogenul este acum considerat “the missing link”, sunt inventariate peste 40 de tipuri de aplicații în diverse domenii industriale.

România ar trebui să intre cel puțin în logica unor proiecte pilot la scară industrială, mai ales că acest tip de tehnologie va fi finanţabilă probabil din mai multe tipuri de fonduri europene.

UE estimează în Strategia Hidrogenului lansată în iulie 2020 o dezvoltare explozivă a capacităţilor de producer (în principal hidrogen verde) de la aproximativ 6000 MW la 80.000 MW în 2030, dintre care 50% în interiorul UE. Și un buget pe măsură.

Câteva date:
-18 state dintre cele mai dezvoltate și care au 70% din ponderea mondială a GDP au strategii detaliate de dezvoltare a acestor tehnologii;
-Germania își propune un plan finanțat cu 9 miliarde EUR, Franța de 2 miliarde, în țările nordice sunt în dezvoltare proiecte la scară industrială în diversele tehnologii;

-ponderea în mixul energetic EU se estimează a crește de la 2% în prezent la 13-14% în 2030;
-până în 2030 se estimează că la nivel mondial se vor comercializa până la 10 milioane de vehicule de tip FCEVs (fuel cells electric vehicle), iar până în 2050 40% din parcul auto va fi FCEVs.

Reporter: Care ar fi principalele proiecte (din energie) care ar trebui finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență?
Cătălin STANCU: Răspunsul depinde de cât de repede vrem să ne integrăm într-o economie “verde”, dar și de a lua în calcul suportabilitatea acestui plan de tranziție. Cred că ce avem în PNIESC este un punct de plecare bun, țintele sunt în mare parte stabilite(desi e clar ca nivelul de ambitie se asteapta sa fie ridicat) vulnerabilitatea stă în modul în care vom reuși să operaționalizăm acest plan, adică ce trebuie pus în practică astfel încât investitorii să facă pașii necesari pentru a vedea proiectele realizate.


Reporter: Când preconizați că va reuși România să atingă obiectivele de zero emisii de carbon?

Cătălin STANCU: Aici răspunsul e simplu: 2050 cel târziu. Eu sper că mai repede și că vom fructifica șansa extraordinară dată de Green Deal.

BVBStiri BVB

TURISM FELIX S.A. (TUFE) (20/09/2021)

Informare Depozitarul Central - operare diminuare capital social - nr. actiuni

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (20/09/2021)

Convocare AGA O & E 28(29).10.2021

JUDETUL TIMIS (TIM28) (20/09/2021)

Plata cupon 42, rambursare rata principal 42 si calcul rata dobanda pentru cuponul 43

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (20/09/2021)

Notificare rascumparare actiuni proprii 13 - 17 septembrie 2021