Burse/Investitii

Consiliul ASF va lucra în 8 membri; Deciziile sunt adoptate cu votul a două treimi din cei prezenți

Noul Consiliu al Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) și-a început, de azi-noapte, mandatul de cinci ani, după ce Parlamentul a…

2 ani ago

UniCredit Bank listează la Bursa de Valori București a doua emisiune de obligațiuni din acest an, în valoare de 480 milioane lei

UniCredit Bank, parte a Grupului UniCredit și una dintre principalele bănci din România, listează astăzi, 20 decembrie, a doua emisiune…

2 ani ago

Transport Trade Services – Peste 80 milioane de euro, investiții estimate per total grup, în 2023 – VIDEO

Investițiile grupului Transport Trade Services din 2023 sunt estimate la peste 80 milioane de euro, potrivit lui Gabriel ȚECHERĂ, Director…

2 ani ago

Voturile finale pentru conducerea ASF; Noul Consiliu are opt membri, o funcție rămâne vacantă; Alexandru Petrescu- noul președinte

Cei opt candidați pentru Consiliul ASF au avut peste 286 de voturi pentru fiecare, la votul din plenul Parlamentului. Astfel, Alexandru…

2 ani ago

Grupul TeraPlast achiziționează producătorul de țevi Palplast din Republica Moldova

Prețul tranzacției este de 1,8 milioane de euro, din care 1 milion de euro ca aport al TeraPlast SA la…

2 ani ago

CAPEX.com fuzioneză cu NAGA Group; Se urmărește listarea la Bursa din Frankfurt pentru CAPEX.com prin reverse-merger

Octavian Pătrașcu, fondatorul CAPEX.com, urmează să investească peste 9 milioane de dolari în companie printr-o obligațiune convertibilă, devenind CEO al…

2 ani ago

Investiții de 2,483 miliarde lei în ediția IV a Fidelis din acest an

Suma totală investită în ediția a patra a Programului FIDELIS a fost peste 2,48 miliarde de lei, potrivit Ministerului Finantelor.…

2 ani ago

BVB: Capitalizarea tuturor companiilor listate a depăşit 300 miliarde lei, cel mai mare nivel din istorie

Valoarea de piaţă a tuturor celor 371 de companii listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), atât pe Piaţa Reglementată…

2 ani ago

Piaţa globală IPO rămâne instabilă, în pofida redresării din 2023; piaţa din România continuă să crească (studiu)

Piaţa globală a Ofertelor Publice Iniţiale (IPO) a încheiat acest an cu 1.298 de IPO-uri, care au atras 123,2 miliarde…

2 ani ago

This website uses cookies.

Read More